Vine din nou weekend-ul și musai să ne facem planuri de umblat. Oare pe unde mai cutreierăm săptămâna aceasta? Văzusem câteva postări despre un loc interesant care se numește “I giardini di Zoe”, o grădină aristocrată situată în satul Banpotoc. Dar, „Ce să faci 2 zile la Deva?”. Avem oare ce vizita? Prietenul Google ne sare în ajutor și ne recomandă câteva locații. Așa că, am pornit din Brașov cu destinația Deva și cu itinerariul făcut – 5 locații inedite în 2 zile. Ia să le vedem:
1. Ce să faci 2 zile la Deva – Muzeul Aurului de la Brad
Este una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale mele în România. Știam, bănuiam că există muzee inedite, dar nu m-aș fi așteptat să găsesc în România un muzeu al aurului atât de inedit. Unicitatea muzeului este dată de bucățile de aur descoperite aici care, neprelucrate, au forma unor obiecte din viața noastă de zi cu zi.
2. Ce să faci 2 zile la Deva – I Giardini di Zoe
Este o poveste frumoasă despre talent, visuri și răbdare. În urmă cu 15 ani, Giovanni Savatelli, s-a îndrăgostit iremediabil de România. A decis să se stabilească aici și să dezvolte pasiunea sa pentru grădinărit și peisagistică. Timp de 15 ani, fără ajutorul vreunui specialist, doar cu viziunea sa și plăcerea ochiului, a lucrat la visul său. Rezultatul: o gradină spectaculoasă, regală. Aici, chiar “I felt royalty”
3. Ce să faci 2 zile la Deva – Cetatea Deva
Dacă ați ajuns la Deva, apăi, îi musai să vizitați cetatea. Fie că aveți noroc să urcați cu telecabina, fie cu mașina – până în spatele cetății, vizitarea cetății este accesibilă gratuit, oricui se încumetă să urce până sus, la ultima încăpere. După ce ajungeți sus, priveliștea o să vă încânte. Din păcate, chiar dacă cetatea a fost restaurată în urmă cu câțiva ani, nu este foarte atractivă (din punctul meu de vedere). Ceea ce am găsit aici au fost doar niște ziduri fără prea multe explicații pe panouri și fără alte exponate. Poate am fost eu învățată cu nărav de celelalte muzee, cetăți pe care le-am vizitat în Transilvania. Oricum merită să o vizitați – priveliștea e foarte frumoasă.
4. O destinație puțin altfel lângă Deva – Castelul Lupilor
Este o locație aparte învăluită în mister și legende. Spiritului frumoasei Izi și azi vizitează turiștii care aleg să treacă pragul acestui castel. Povestea tristă a lui Izi o găsiți la link.
5. Tot pe lângă Deva – Râpa Roșie
Ceva mai departe de Deva, cam la o oră de mers cu mașina pe autostradă, se află una dintre cele mai spectaculoase atracții ale naturii – Canionul Râpa Roșie. Supra numită și ”micul canion al României”, rezervația oferă vizitatorului priveliști incredibile asupra statuilor și a coloanelor de rocă roșie care s-au format prin eroziunea apei, în decurs de câteva milioane de ani. Exceptând, culoarea roșie, mi-am adus aminte de Giants Causeway – un alt canion extraordinar din Irlanda.
Unde ne cazăm în Deva?
Vă propun două variante:
1. Nordic Home
Locul pentru perfect pentru a savura cafeaua de dimineață. Cafeaua mea preferată de dimineață vine mereu acompaniată de priveliște, cum îmi place mie cel mai mult să zic “coffee with a view”. Terasa de la Nordic Home e chiar locul perfect pentru a începe dimineața – priveliștea către Cetatea Devei scăldată în razele soarelui, cântecul păsărilor, verdele care completează tabloul. Ce oare îți poți dori mai mult?
2.Castelul Lupilor
Cocoțat sus pe deal, Castelul își așteaptă oaspeții. În zonă, Castelul Lupilor este cunoscut și pentru mâncare extraordinar de delicioasă și multitudinea de activități pe care pe pune la dispoziția clienților săi: piscină exterioară, saună, o grădină cu câteva foișoare, un mic lac și o zonă de agrement cu tiroliană și chiar o ferma de animale pentru deliciul micilor vizitatori.
Cele 8 camere tematice și 3 camere castelare își așteaptă oaspeții pentru a avea o experiență dintre cele mai inedite: Camera arabă, Camera țărănească, Camera chinezească, Camera de tortură (oaspeții acesteia primind și un mic kit tematic la sosire…), Camera romană, Camera prințesei, Camera castelană, Apartamentul alb și Suita regală. Voi ce camera ați alege?
La Deva am petrecut 2 zile foarte frumoase, în care am descoperit locuri inedite, oameni extraordinari ce au construit povești frumoase despre pasiuni și visuri realizate.
Vă invit să îi descoperiți și voi și să le călcați pragul.
Despre alte topuri cu locații de vizitat, găsiți informații și în articolele:
Vizită în Cetatea Făgărașului – 10 lucruri pe care să le vezi
Băile Olănești – top 10 lucruri de făcut
O zi în Cetatea Sighișoara – top 20 obiective de vizitat în vreme de distanțare socială
Ce poți face 3 zile în Bucovina – Top 10 activități pline de adrenalină
Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.
Spor la călătorit!