O zi în Cetatea Sighișoara – top 20 obiective de vizitat în vreme de distanțare socială

Am fost de multe ori în Cetatea Sighișoara, dar parcă, ieri, mi-a plăcut, mai mult ca niciodată. Cetatea era mult mai calmă, mai liniștită. Am avut timp să observăm, să admirăm, să contemplăm, să bucurăm în liniște de peisaje și de atmosferă.

Măsuri de distanțare socială

Ce este important de precizat în aceste momente, este că în toate locațiile pe care le-am vizitat din cetatea Sighișoarei sunt respectate măsurile impuse de autorități:

  1. La muzee – dacă se stă la coadă la intrarea în muzeu, se păstrează distanța de 1.5m; accesul se face doar la autorizarea personalului; vizitatorii poartă mască pe tot parcursul vizitei; peste tot, sunt afișate anunțuri de informare și avem la dispoziție dezinfectant.
  2. În magazine – accesul este permis doar cu mască și avem la dispoziție dezinfectant.
  3. În restaurante – accesul NU este permis. Turiștii pot sta la terase, unde se respectă distanța minimă impusă de autorități. Dacă avem nevoie, din varii motive să intrăm în incinta restaurantului, purtarea măștii este obligatorie și, de obicei, la intrare, găsim și dezinfectant.
Afiș cu măsuri de protecție din Turnul cu Ceas
Afiș cu măsuri de protecție din Turnul cu Ceas

Top 10 locuri de vizitat în Cetatea Sighișoara

1. Piața Cetății

Inima cetății Sighișoara este reprezentată de Piața Cetății. În trecut, era un loc plin de activitate și de forfotă, căci, aici, se judecau procese, locuitorii făceau comerț și se făceau anunțurile cele mai importante pentru comunitate. Azi, Piața Cetății, este locul ideal pentru a contempla cetatea medievală de la o terasă, savurând o cafea. De jur-împrejur casele colorate, cu flori la geamuri (mușcate roșii) spun parcă o poveste medievală.

Tot în Piața Cetății găsim și “Casa cu cerb”, poate cea mai interesantă clădire din punct de vedere arhitectural. Denumirea și unicitatea sunt oferite de pictura murală exterioară, ce reprezintă un cerb în mărime naturală. Cerbul are capul și trofeul montate direct pe zid.

Casa cu cerb din Cetatea Sighișoara
Casa cu cerb din Cetatea Sighișoara

Toate drumurile din cetate se întâlnesc în Piață. Putem alege orice străduță pentru a explora cetatea.

Noi alegem să mergem înspre Turnul cu Ceas.

2. Turnul cu Ceas

Semeț și falnic, Turnul cu Ceas este cel mai important monument pentru Cetatea Sighișoarei. Turnul, înalt de 64 de metri, domină cele două piețe ale Orașului de Sus și Orașului de Jos. Este singurul turn al Cetății, care nu a aparținut niciunei bresle. Fiind sediul Sfatului Orășenesc a fost în custodia autorităților publice.

Azi, Turnul cu Ceas este un muzeu foarte important pentru comunitate. Cea mai impresionantă expoziție  este Farmacia. Aici, sunt colecționate diferite truse și instrumente folosite încă din medicina medievală.

Tratat de medicină expus în Muzeul Turnul cu Ceas din Cetatea Sighișoara
Tratat de medicină expus în Muzeul Turnul cu Ceas din Cetatea Sighișoara

Câteva date istorice:

Secolul al XIV-lea – Edificiul a fost construit în pentru a proteja poarta principală a orașului.

Până în anul 1556 încăperea de la primul nivel al turnului a servit drept sală a consiliului orășenesc

1648 – orologiul este refăcut de către Johann Kirschel. Orologiul este prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri. Ele înfățișează zeii păgâni ce personifică zilele săptămânii: Diana (luni), Marte (marți), Mercur (miercuri), Jupiter (joi), Venus (vineri), Saturn (sâmbătă) și Soarele (duminică).

1676 – are loc un incendiu în oraș și acoperișul este distrus.

1677 –  acoperișul este reconstruit de meșteri austrieci în formă de bulb.

1894 –  acoperișul a fost înlocuit cu cel actual, cu țigle smălțuite,

1900 – reconstrucția clădirii anexă.

1 aprilie 1906 – firma elvețiană Fuchs instalează actualul mecanism al ceasului.

Detalii actualizate despre Acces și Program, găsiți aici.

3. Camera de Tortură

În perioada medievală, Cetatea Sighișoara era un oraș cu multe drepturi acordate de rege. Printre acestea era și dreptul “jus gladii”, adică administrația orașului avea dreptul de a judeca și condamna la moarte răufăcătorii în numele regelui.

În trecut aici era închisoarea orașului. Era cel mai temut loc din oraș. În acea vreme, pedepsele pentru cei considerați “nelegiuiți” erau dintre cele mai cumplite: femeile bănuite de vrăjitorie erau arse pe rug, cei care furau își pierdeau măna, criminalii și cei care comiteau adulter erau condamnați la moarte. Instrumentele de tortură expuse în această camera ne ajută să ne facem o idee despre modul extraordinar de crud în care se realiza interogatoriul. De multe ori, oamenii își acceptau presupusa vină, doar ca să scape de teribila suferință provocată de tortură. Printre cele mai uzuale torturi erau atârnarea de gât a unei pietre de 6 kg și legarea inculpatului de “stâlpul infamiei”, pentru a fi batjocorit.

4. Sala Armelor

Muzeul de istorie are o secțiune denumită sala armelor, care este formată din 4 săli situate pe aleea ce duce din Piața Cetății la Turnul cu Ceas. Vizitatorii regăsesc aici expuse arme albe și de foc.

Sala I – aici sunt expuse armele albe din posesia Muzeului. Pot fi admirate câteva spade grele de sec. XIII, săbii, florete (sec. XV-XVIII), săbiile de cavalerie (sec. XVIII) sau paradă (sec. XIX).

Sala II – aici regăsim părți din echipament și câteva arme: componente ale armurilor precum pieptare, spătare, cotiere, coifuri, cămăși de zale, elemente de harnașament, arbaletă (sec. XV), scuturi, securi de luptă și lănci.

Sala III – este dedicată lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) și perioadei petrecute de acesta în cetatea Sighișoara (1431-1435)

Sala IV – prezintă arme de foc cu mecanisme de tragere cu fitil, cu cremene sau cu percutor din sec. XVIII-XIX.

5. Turnul Fierarilor

A fost construit în anul 1631, pe locul vechiului Turn al bărbierilor.

Turnul Fierarilor Sighișoara
Turnul Fierarilor Sighișoara

6. Biserica romano-catolică

7. Turnul Cizmarilor

Este menționat în cronici încă din 1521. Turnul și-a căpătat forma pe care noi ,azi, o vedem în anul 1681, când este restaurat după marele incendiu din 1676 și cutremurul din 1681 .

Turnul Cizmarilor
Turnul Cizmarilor

8. Turnul Croitorilor

Turnul Croitorilor a fost construit în secolul al XV-lea, cu scop de depozitare.

9. Scara acoperită a școlarilor

Scara a fost construită pentru ușurarea accesului elevilor spre Școala din deal.

10. Biserica Din Deal

Construită pe platoul Dealului Cetății, Biserica din deal este una din puținele biserici din Transilvania care au cripta situată sub cor. Biserica evanghelică a fost construită pe ruinele unor biserici din secolele XII-lea si al XIII-lea. Chiar dacă de vede amprenta timpului asupra bisericii, încă putem admira câteva fragmente din picturile murale realizate între 1380-1520.

Top 10 activități în Cetatea Sighișoara

1. Pierdeți-vă pe străduțele din cetate și admirați frumusețea caselor împodobite cu flori.

2. Vizitați puntea panoramică de sub Turnul cu Ceas.

3. Savurați o cafea la o terasă din Piața Cetății sau pe o străduță lăturalnică.

Cafea în Piața Cetății din Cetatea Sighișoara
Cafea în Piața Cetății din Cetatea Sighișoara

4. Admirați Biserica Romano-Catolică și Turnul Cizmarilor, stând pe o bancă, în parcul de face legătura între cele 2 obiective. Permiteți-vă câteva momente în care să vă bucurați de priveliște și să simțiți mirosul florilor de Mâna Maicii-Domnului.

5. Vizitați Belvederea de la Biserica din Deal.

6. Faceți o plimbare cu trenulețul – plimbare durează cam 30-40 de min, pe un traseu de 25 km, în cetate și în afara cetății.

Trenulețul din Cetatea Sighișoarei
Trenulețul din Cetatea Sighișoarei

7. Explorați magazinele cu produse hand-made. Urcând pe Strada Școlii spre Scara acoperită a școlarilor ne putem opri în nenumăratele magazine cu suveniruri.

Cetatea Sighișoara - Magazin artizanal
Cetatea Sighișoara – Magazin artizanal

8. Să vizitați cimitirul evanghelic – poate sună puțin “creepy”, dar este chiar interesant, mai ales că, cimitirul evanghelic (sau Cimitirul Sașilor) are unele dintre cele mai vechi pietre funerare, unele fiind datate din secolul al XVIII-lea.

Pietre funerare din cimitirul evanghelic
Pietre funerare din cimitirul evanghelic

9. Faceți un tur al Cetății Sighișoarei pe după ziduri.

10. Coborâți în oraș și admirați cetatea Sighișoarei de acolo.

Unde mâncăm?

Clar la Casa Wagner, pe terasă!!! Este una dintre cele mai frumoase terase din Piața Cetății. Priveliștea este deosebită și mâncarea foarte bună. Recomand papanașii – sunt cei mai buni pe care i-am mâncat de ceva vreme încoace. În plus, personalul este foarte amabil și serviabil. E o adevărată plăcere să stai la terasa lor.

Casa Wagner - Cetatea Sighișoara
Casa Wagner – Cetatea Sighișoara

Unde parcăm la Cetatea Sighișoara?

Peste tot în Sighișoara găsim parcări cu plată publice sau private. Recomandarea mea este să parcați în parcările publice, unde prețul este 2.5 ron/h și 10 ron/zi/în orice locație. Eu prefer să parchez în parcarea de pe Strada Anton Pann – este cea mai apropiată de intrarea în cetate. Parcările sunt păzite.

Tips & Tricks & Curiozități

  1. Încălțăminte – Cetatea este foarte veche, și își păstrează tipicul – pavajul cu pietre. Este recomandat să aveți încălțări comode și fără tocuri.
  2. Parcați în parcarea de pe Strada Anton Pann – este cea mai apropiată de intrarea în cetate.
  3. Turnul cu ceas a fost gravat anul 2008 pe prototipul monedei euro românești de 2 EUR, fără putere de circulație.

Alte articole despre cetăți din Transilvania regăsiți în articolele de mai jos:

Cetatea Slimnic – Cetatea mândră de lângă Sibiu

Palatul Brukenthal de la Avrig – o ruină costisitoare……

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Share on facebook
Distribuiti pe Facebook
Share on twitter
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii

Europa

Barcelona

30,00 lei

Asia

Iordania

50,00 lei

Europa

Gibraltar

15,00 lei

Europa

Malaga

30,00 lei