Recunosc, că deși sunt un adult, pe alocuri responsabil, încă am momente când mă scufund în lumea copilăriei. Și, cu toată sinceritatea…. îmi place tare mult. Îmi place să fiu copil din nou… să descopăr, să mă entuziasmez… să experimentez. Curioasă, dar și curajoasă din fire, mereu sunt în căutarea locurilor faine pline de sens și de experiențe inedite. Dar, de data aceasta, invitația Visit Covasna m-a surprins. Căci, de data aceasta nu am descoperit doar locuri faine și inedite, am descoperit un loc unic unde am avut parte de o lecție de biologie, gastronomie, psihologie și de o zi excepțională… am descoperit un loc din care nu îmi venea să mai plec – Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului.
O să ziceți, poate, că e doar o grădină cu păsări. Și, aveți dreptate! Însă, nu este grădină și nu are orice fel de păsări. Așa că, așează-te cât mai confortabil posibil și lasă-mă să îți povestesc despre această zi magică, în care pot spune că am intrat în universul celor mai mari păsări de pe planetă și cu care m-am distrat teribil.
O zi la ferma – Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului din Covasna
Mult m-am plimbat de ceva ani prin Covasna, însă vă spun, cu mâna pe suflet că nu m-aș fi gândit niciodată ca printre toate acele hidden gems, voi descoperi că există un loc care adaugă o notă exotică poveștii acestor meleaguri. Un loc în care dacă ai copii, trebuie să-i aduci, sau dacă nu ai, e musai să aduci copilul din tine – Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului.
O zi petrecută la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului nu este doar o vizită obișnuită la o fermă. Este, deopotrivă, o călătorie în lumea celei mai mari păsări de pe planetă, dar și o combinație perfectă între o lecție de biologie și o aventură amuzantă.
Aici, ai multe de făcut. Cel mai mult mi-a plăcut să stau și să îi observ. Curioși peste măsură, nătângi, gurmanzi, aroganți pe alocuri și cu un apetit de zile mari, spectacolul oferit de struți a fost unul dintre cele mai distractive episoade ale zilei. Am râs teribil, observându-i și provocându-i pe alocuri.
Apoi, mi-am încercat talentul la desen…. pe coajă de oua de struț. Nu vă arăt poze…. că e jalnic în continuare (acum știu că profesoara mea de desen din generală a avut dreptate să îmi dea 5 😊)))). Însă, a fost un pretext numai bun pentru a ne distra și a stârni curiozitatea struților.
Iar, ziua la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului s-a încheiat mirific – cu o masa ca la bunica acasă. Stai până la final, căci în capitolul “Punct Gastronomic Local” am povestit. Apropo, Teodora “Săru mâna pentru masă!!!” căci, tare bun fu!
Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului – visul a doi
oameni speciali Bogdan și Teodora
Alături de Bogdan și Teodora, am învățat o grămadă de lucruri interesante despre această pasăre fascinantă. Însă, înainte a vă povesti despre struți, vreau să vă povestesc despre doi oameni minunați Teodora și Bogdan. Doi tineri, care au reușit să își realizeze visul și să trăiască din pasiunea lor.
Cu câțiva ani în urmă, Bogdan a văzut o fermă de struți în Italia, care l-a fascinat. Acela a fost momentul în care a decis să facă una și în România. Încet-încet, și a construit ferma și toată infrastructura necesară, și azi deține o fermă de struți spectaculoasă. Teodora l-a susținut și a creat magie în bucătărie cu rețete din carne de struț. Zic eu o combinație tare faină de oameni frumoși și plini de pasiune.
Revenind la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului,vreau să vă mărturisesc încă o dată că a fost zi plină de aventură și de lecții de biologie și anatomie. Am aflat atât de multe lucruri fascinante și curioase despre struți încât simt nevoia să le împărtășesc cu voi:
2. Struțul – Gigantul zburător dispărut și Regele alergător
al savanei (Lecția de Biologie/Zoologie)
Struțul comun este o contradicție vie a naturii. Este cea mai mare pasăre de pe Pământ, dar care (surprinzător!!!) nu poate zbura. Nu este doar o simplă curiozitate biologică, struțul este un supraviețuitor desăvârșit, adaptat perfect la viața dură din savanele și deșerturile Africii. Arta adaptării sale a constat în părăsirea văzduhului pentru a deveni campionul olimpic al alergării în regnul animal, campionul vitezei.
Privindu-i de la distanță, gâtul lung și mișcările sacadate, aceste păsări gigantice, par desprinse dintr-o altă eră geologică. Pentru a înțelege anatomia struțului, trebuie să-i privim corpul ca pe un vehicul de mare viteză. Cu o înălțime ce poate depăși 2.7 metri și o greutate de până la 150 de kilograme, acest uriaș este construit pentru eficiență.
Însă, este una dintre păsările care deține recordul pentru cele mai multe curiozități:
2. Struțul este – o mașinărie de viteză pe două picioare
Ce am învățat la lecția de biologie de la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului a fost să nu las aspectul stingher, oarecum nătâng al acestor păsări, să ne inducă în eroare.
Deși are aripi generoase, struțul a abandonat demult zborul în favoarea vitezei. Pe uscat, este un sprinter desăvârșit. Poate atinge viteze constante de 50 km/h și sprintează până la 70 km/h pe distanțe scurte. Secretul? Doar două degete la fiecare picior (unic la păsări), dintre care unul este prevăzut cu o gheară asemănătoare unei copite, ajutându-l în aderență. Pașii săi pot depăși 5 metri lungime.
3.Picioarele struțului – sunt principală lui armă
Lungi, musculoase și terminate cu doar două degete (spre deosebire de cele trei sau patru ale altor păsări), picioarele îi oferă o stabilitate și o amortizare perfectă. Degetul mare, mare și cărnos, acționează ca un cauciuc de mașină de curse, iar cel mic asigură echilibrul. Această structură îi permite să atingă viteze de peste 70 km/h și să mențină un ritm de 50 km/h pe distanțe lungi.
O regulă foarte clară pe care trebuie să o aplicăm cu toții: niciodată să nu întorci spatele unui struț adult și să păstrezi distanța. De ce? Pentru că lovitura lor este devastatoare. Piciorul unui struț este atât de puternic încât poate genera o forță de peste 1.000 psi (lire pe inch pătrat). Pentru a înțelege magnitudinea, această forță este suficientă pentru a ucide un leu dintr-o singură lovitură. Gheara sa lungă de la deget poate spinteca sau deschide carcase cu ușurință. La fermă, interacțiunea se face strict prin gard sau sub supraveghere atentă.
4.Aripile struțului sunt inutile pentru zbor
Da! Struțul este cea mai mare pasăre din lume, dar care NU zboară. Așadar, el nu își folosește aripile sale pentru a-și lua zborul, ci le folosește ca niște cârme uriașe pentru schimbările bruște de direcție în timpul alergării. Așadar, este își păstrează un rol vital în anatomia acestei păsări uriașe. De asemenea, aripile uriașe joacă un rol crucial în procesul de curtare: masculii le agită în dansuri spectaculoase pentru a atrage femelele.
5. Struțul are ochiul mai mare decât creierul
Da, da! Ai auzit bine! Ochiul unui struț este mai mare decât creierul său și are un diametru de aproximativ 5 centimetri, fiind cel mai mare ochi dintre toate animalele terestre – cam cât o minge de biliard. Creierul, în schimb, este aproximativ de mărimea unei nuci.
Există și o diferență de greutate – Deși, ochiul este mai mare ca dimensiune, raportul de greutate este surprinzător: ochiul cântărește aproximativ 47.6g, iar creierul 42.1g .
Această disproporție este, în realitate, modul în care această pasăre preistorică, s-a adaptat pentru supraviețuire. Vederea sa este excelentă (struții pot vedea până la 3.5 km) și, este, astfel, vitală pentru a observa prădătorii în savană. Deci, este mult mai importantă decât un creier mare pentru supraviețuirea speciei. De asemenea, am aflat la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului că spațiul limitat din craniu este acaparat de ochii uriași, în detrimentul creierului.
Pe scurt, în cazul struților, natura a prioritizat o vedere excepțională în detrimentul mărimii creierului, o strategie care funcționează excelent pentru aceste păsări. În plus, gâtul lung și flexibil, acoperit de un puf fin, este un veritabil turn de observație, oferindu-i o vedere panoramică excelentă pentru a detecta prădătorii de la mare distanță.
6. Struțul are o dietă omnivoră
Voi știați că atunci când vine vorba de mâncare struțul este un oportunist. Dieta sa este compusă în principal din rădăcini, semințe, iarbă și flori, dar nu refuză nici insectele, șopârlele sau alte animale mici. Însă, cel mai curios lucru este că stomacul său este un adevărat tocător de piatră: pentru a-și ajuta sistemul digestiv să macere fibrele dure, el înghite pietre și nisip, care acționează ca niște pietre de moară în stomacul său și îl ajută la digestie. Și oare, de ce? Pentru că struțul nu are dinți.
7. Struțul este surprinzător și la capitolele Reproducere și Socializare
Da! Și la aceste capitole, struțul deține o curiozitate fascinantă. Viața socială a struțului este complexă și adesea poligamă. Un mascul dominant își stabilește un teritoriu și își construiește un cuib – o simplă scobitură în pământ. El va atrage un harem de femele, dar se va împerechea prioritar cu „femela principală”. Toate femelele își depun ouăle în același cuib, dar masculul și femela principală sunt cei care incubează. Masculul, cu penajul său negru și alb, este responsabil cu incubația pe timp de noapte, în timp ce femela, cu penajul său maro-cenușiu, se ocupă de zi, camuflându-se perfect în savană.
8. Oul de struț este cel mai mare ou din lume
WOW! Din capitolul curiozități, poate ce mai importantă este că struțul are cel mai mare ou din lume, având o greutate impresionantă cuprinsă între 1,4 și 2 kilograme, ceea ce echivalează cu volumul a aproximativ 24 de ouă de găină. Deci, dacă vreți să faceți o omletă, musai să vă invitați toți prietenii și rudele. Pentru a fi fiert tare, un singur ou are nevoie de aproximativ 90 până la 120 de minute, oferind o masă consistentă pentru mai multe persoane, cu un gust fin și un conținut bogat în proteine, dar mai sărac în colesterol comparativ cu ouăle obișnuite.
9. Cea mai dură coajă de ou din lume
Mai mult, oul este protejat de o coajă extrem de dură și lucioasă, groasă de aproape 2 milimetri. Este o minune a naturii! De ce spun asta? Pentru că poate susține greutatea unui om adult fără să se spargă.
10. Carnea e extrem de sănătoasă
Carnea de struț este considerată o delicatesă slabă, având cu 40% mai puțin colesterol decât carnea de vită și cu 80% mai puține grăsimi decât cea de pui. Carnea de struț este cea mai sănătoasă carne – în 100 gr de carne sunt 22 gr de proteină și foarte puțină grăsime. Așadar, caloric vorbind este cea mai slabă carne. Eu am mâncat și pot să vă spun că este delicioasă.
11. Mitul Capului în Nisip demontat la
Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului
Bine….. Cu toții știm „gluma”: “X bagă capul în nisip ca struțul”. Apăi la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului am aflat că acest mit este cum nu se poate mai FALS. Contrar credinței populare, struțul nu își ascunde capul în nisip când este speriat. Acest mit provine probabil de la faptul că, atunci când stă cu capul aproape de pământ pentru a-și verifica cuibul sau pentru a mânca, forma corpului său poate fi confundată de la distanță cu un tufiș. În realitate, în fața pericolului, un struț fie fuge (opțiunea principală), fie se întinde la pământ cu gâtul întins pe pământ pentru a se camufla în peisajul arid de la distanță.
În realitate, strategia sa principală de apărare este fuga. Dacă este amenințat sau încolțit, nu ezită să-și folosească picioarele ca pe niște arme devastatoare, dând lovituri puternice înainte, capabile să ucidă un leu.
Atelierul de pictură de la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului
Ahhhhh….. uitai…. uitai …. să vă spun unde și cum am aflat toate aceste informații despre struți. La atelierul de pictură. Nu vă imaginați că am desenat vreo capodoperă sau vreo Gioconda modernă, ci doar am trasat niște linii cu pensula și am asculta-o cu Nesaț pe Teodora cum povestea cu tâlc despre struți. Aici, copiii sunt invitați să picteze pe coji de ouă de struț.
Este o activitate hands-on care îi ține ocupați, dar le și stimulează creativitatea, oferindu-le un suvenir handmade. Am fost și eu copil, însă, sincer, vă spui creativitatea mea „picturală” a lăsat tare mult de dorit. Totuși, vă las câteva poze cu ouăle pictate aici, care sunt folosite ca și decorațiuni.
Merită să încercați și voi…. îi tare funny.
Planificarea vizitei la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului
(Info utile)
Înainte de a porni la drum, vă las aici câteva informații logistice pentru ca experiența să fie una fără cusur:
- Locație exactă: Strada Fabricii, nr. 26, Întorsura Buzăului, județul Covasna .
- Program: Zilnic, între orele 10:00 și 19:00 .
- Contact: 0784 460 768 .
- Buget: Accesul este 15 lei pentru adulți, iar pentru copii, intrarea este 10 lei. Meniul este 180 Ron de persoană (include 2 feluri de mâncare și băuturi, și este necesară rezervarea în prealabil)
Recomandare personală: Sunați înainte cu o zi sau două, mai ales dacă veniți de departe și dacă doriți să mâncați la punctul local gastronomic (mâncarea este mereu proaspătă și gătită în ziua respectivă) .
Dacă tot vorbim de o zi petrecută la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului, trebuie să vă spun că există și câteva reguli nescrise:
- Este indicat să aveți ochelarii de soare – Da, struții sunt mari alergători, curioși și năbădăioși. Evident, se vor da în spectacol, așa că ochelarii de soare ajută la protejarea ochilor împotriva colbului ridicat de păsări.
- Fără mișcări bruște: Evitați să fluturați mâinile sau să țipați. Le puteți speria.
- Atenție la haine: Nu purtați eșarfe lungi sau accesorii foarte largi care atârnă. Struții sunt extrem de curioși și anumite accesorii pot fi confundate cu mâncare. Cu siguranță, nu vor ezita să le “guste”.
- Dacă alegeți să îi hrăniți, țineți bolul foarte ferm. Sunt lacomi și, deși nu mușcă dureros (este mai mult un „ciupit”), te pot surprinde prin viteza cu care atacă mâncarea. Pregătiți-vă și pentru „stropi”: sunt mâncători înfocați și pot împrăștia mâncare peste tot. Dar sunt extrem de hazlii.
Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului
Punct Gastronomic Local
Și, dacă, tot ajungeți aici, din zona Brașovului sau din alte locuri îndepărtate ale României, musai, dar musai să încercați și meniul de la Punct Gastronomic Local. Teodora și Bogdan nu s-au limitat doar la Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului, ci și au dus visul și pasiunea la un alt nivel – au autorizat ferma și au transformat-o într-un Punct Local Gastronomic.
Aici, preparatele sunt pe baza de carne de struț. Ei fac un meniu cu ciorbă din carne de struț, un fel principal de mâncare, desert și băuturi incluse. Eu am fost tare norocoasă căci am nimerit ciorbă de struț (o minunăție – acrită cu borș de casă ….yummmy….. gustul de la bunica de acasă) și sarmale cu carne de struț și mămăliguță. Nu știu, dacă se vede în poze, dar, credeți-mă pe cuvânt a fost un festin culinar, căci au fost tare bune. Vă las și dovada … nu e că vreau să vă fac poftă, dar trebuie să vă îmbii să gustați aceste delicatese unice.
Ce mi-a plăcut tare mult la fermă, a fost că, deși au un spațiu amenajat – restaurant, am putut alege să mâncăm afară, în curte, admirând struții și bucurându-ne de o zi superbă cu soare și miros de liliac. Ce experiență faină!
Eu, sincer! Promit! Mă voi întoarce să mănânc și alte preparate delicioase.
Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului – O destinație
pentru care merită să străbați kilometrii
Ați văzut că eu am învățat tare multe (poate mai multe decât la orele de biologie din generală), și asta pentru că mi-a plăcut tare mult experiența. E clar! Strutul nu este doar o pasăre ciudată; este o dovadă clară a adaptării evoluționiste. A renunțat la zbor pentru a deveni stăpânul vitezei pe uscat, iar fiecare aspect al ființei sale – de la ochii uriași la picioarele sale puternice – reprezintă o soluție perfectă pentru provocările vieții în sălbăticia africană. Este o dovadă vie că, în natură, supraviețuirea nu înseamnă întotdeauna să te înalți, ci să alergi mai repede decât restul. Poate și noi avem ceva de învățat de la ei ca lecție de viață….. vă las pe voi să decideți.
Iar, la final, vă lansez o invitație…. dacă încă nu v-am convins deja:
Fie că sunteți pasionați de zoologie/ornitologie, căutați o activitate distractivă pentru copii sau pur și simplu vreți să rupeți monotonia și să adăugați o notă exotică unei zile comune, Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului este destinația perfectă. Combinația este perfectă: peisajele superbe ale împrejurimilor, ospitalitatea incredibilă a Teodorei și a lui Bogdan și fascinația acestor „dinozauri moderni” amuzanți, face ca o excursie aici să fie mult mai mult decât o plimbare. Este o experiență științifică, interactivă și profund relaxantă. Așa că, alocați-vă o zi întreagă, pregătiți bateriile externe pentru muuuuuulte fotografii și mergeți să faceți cunoștință cu cea mai rapidă pasăre din lume. Și pentru mine cea mai hazlie.
Visit Covasna și Grădina cu Struți din Întorsura Buzăului mulțumesc pentru o zi incredibilă.
Despre alte destinații inedite din Covasna, găsiți informații și în articolele:
Muzeul Cinegetic din Ținutul Secuiesc (Destinații inedite în România – ep.40)
Muzeul farmaceutic din Târgu Secuiesc – (Destinații inedite în România – ep.33)
Muzeul Breslelor Târgu Secuiesc – „Incze László” – (Destinații inedite în România – ep.32)
Casa Colecțiilor – Târgu Secuiesc – (Destinații inedite în România – ep.29)
Muzeul de Păpuși sau GALERIA PĂPUŞILOR – (Destinații inedite în România – ep.9)
Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.






































