Cel mai complet schelet de mastodont din lume și dioramele cu soldăței de plumb Muzeul – Depresiunii Baraolt (Destinații inedite în România – ep.31)

Apăi, știți și voi ce se spune, că esențele tari sunt în sticluțe mici…. Iar eu, am descoperit veridicitatea acestui proverb într-un mod extrem de inedit….. Aproape de Brașov, la doar 50 de minute de mers cu mașina se află muzeu, mic, de doar 2 camere, cu 2 expoziții permanente și o sală de expoziții temporare. Însă, toate așteptările mi-au fost depășite de ceea ce am descoperit aici în Muzeul Depresiunii Baraolt – cel mai complet schelet de mastodont din lume și cele mai mari diorame de luptă din România.  

Bazinul Baraolt înseamnă Baraolt și încă 24 de sate din împrejurimi. În prima sală a Muzeului găsim diferite expoziții temporare dedicate personalităților marcante din Ținutul Pădurilor. Expozițiile menționează familiile nobiliare Daniel și Kalnoky, baroni, scriitori, lingviști etc. În plus, aici se desfășoară și activități, jocuri pentru copii. Copii vin aici la muzeu și învață într-un mod atractiv despre personalitățile locale. Participă la un quiz și, la final, primesc premii simbolice.

2 expoziții permanente – Cel mai complet schelet de mastodont din lume

Piesa de rezistență din Muzeul Depresiunii Baraolt este cel mai complet schelet de mastodont din lume. Pare incredibil ca această descoperire să fie la noi în țară. Dar și mai incredibil, este că NU este cunoscută (cel puțin mie, până acum) de către noi, românii. Dar, mai bine, hai să aflăm povestea Mastodontului de la Muzeul Depresiunii Baraolt Cel mai complet schelet de mastodont din lume.

Cu ochi de necunoscător, la prima vedere, tind să spun că scheletul pare a fi a unui mamut. Dar este complet fals! Este al unui MASTODONT! Da, ai auzit bine, al unui mastodont, adică al precursorului Mamutului. Ambii sunt veri îndepărtați, ai elefanților pe care noi îi cunoaștem azi. Așadar, din explicațiile primite, am aflat că există diferențe clare între cele 2 specii:

  • Mamutul are păr, mastodontul nu are păr.
  • Mamutul are o proeminență distinctă în partea de sus a craniului ca o proeminență osoasă bulboasă, mastodontul are capul mai plat.
  • Ambii aveau colți superiori lungi, dar colții de mamut creșteau curbați, uneori chiar încrucișându-se unul în fața celuilalt. Mastodontul avea colți mai liniari.
  • Diferența majoră, conform paleontologiei este forma dinților. Mamutul avea dinți striați – ideali pentru pășunat și măcinarea ierbii dure în bucăți mici, ca și elefanții de azi. Iar molarii mastodonului erau în formă de con, potriviți pentru zdrobirea crenguțelor și a altor tipuri de vegetație.

Așadar, prin comparație, vizibilă cu ochiul liber, specia scheletului a fost stabilită, fără echivoc, după forma dinților. Verdictul a fost clar: vorbim despre un mastodont.

Mai mult, în muzeu este expus și un cap de mamut – descoperit lângă Sfântu Gheorghe. Și, astfel, putem vedea diferența dentară, între cele 2 specii. Și, un alt element pe care îl puten identifica pentru a face diferența între cele 2 specii este și calitatea fildeșului.

Muzeul Depresiunii Baraolt – Cel mai complet schelet de mastodont din lume

– descoperirea scheletului 

Întâmplător, în 2008, în timpul unor lucrări la minele de cărbuni din Racoșul de Sus, un sat de lângă Baraolt, a fost descoperit acest schelet. Șoferul unui excavator a observat o bucată mare de fildeș. A oprit imediat orice activitate. Autoritățile au fost anunțate de urgență și, în zonă au venit mulți specialiști pentru a identifica misterioasa apariție.

Lângă scheletul de mastodont au fost găsite și fosile de frunze, pește, crustacee. Ceea ce confirmă faptul că în perioada în care mastodontul a trăit aici, în zona Baraoltului exista un mare lac. Se presupune că mastodontul ar fi căzut în malul lacului, și acest lucru a ajutat la conservarea scheletului până azi. Scheletul a fost găsit la 38 de m adâncime.

Având în vedere, cele povestite de mai sus, cercetătorul olandez Dick Mol, supranumit “Mr Mamuth”, auzind de pe internet de această descoperire, a venit în România să facă cercetări. Conform relatărilor, muzeografilor din Muzeul Depresiunii Baraolt, cercetătorul olandez Dick Mol a mărturisit, că a călătorit până în România pentru a vedea “câteva oase”. Și… ajungând aici a fost foarte surprins, să observe că a fost găsit mai bine de 85% din scheletul mastodontului.

Când a fost scos la lumina, s-a constatat că schetetul are mai bine de 3-4.000.000 de ani și este cel mai complet schelet de mastodont din lume. A primit, și oficial, această titulatură.

După extragerea și curățarea scheletului, prima etapă a fost conservarea. Conservarea s-a realizat cu o substanță specifică – Paleobont, despre care Dick Mol a afirmat că este cel mai bun conservant. Conform măsurătorilor cercetătorul olandez, înălțimea mastodontului era de 2,8m și lungimea fildeșului era de 2.6m. Era mascul, și a murit la vârsta de 40 de ani.

Muzeul Depresiunii Baraolt – Cel mai complet schelet de mastodont din lume

– descoperiri unice în lume

Tot Dick Mol, a identificat în scheletul mastodontului osul hioid – osul limbii (osul care ajuta animalul să își miște limba și să mănânce. Conform spuselor sale, descoperirea acestui os este unică în lume.

Cu claritate, putem vedea expuse, labele membrelor inferior drept și superior stâng – acestea șunt complete. WOW!!!

Azi, diorama scheletului arată exact poziția în care scheletul mamutului a fost găsit. Singura diferență este dată de faptul că o parte din mandibulă și colții de fildeș (mai exact, animalul a căzut pe partea stângă, ceea ce a făcut ca partea dreaptă să lipsească) au fost găsiți sub schelet.

2 expoziții permanente – Diorame ale istoriei Transilvaniei cu soldăței de plumb

Proiectul pentru cea de a doua expoziție a Muzeului Depresiunii Baraolt a început acum mai bine de 10 ani. Au început cu 1 machetă, iar acum sunt mai bine de 6.

Peste 10.000 de bucăți de soldăței de plumb, cu dimensiuni între 18 mm și 24 mm au fost cumpărați de pe internet. Azi fac parte din colecție. Însă, minunăția acestui muzeu, nu este dată de numărul impresionant de soldăței de plumb, ci de faptul că fiecare soldat, în parte este pictat manual de către un artist din Ungaria. Munca este extrem de migăloasă. fiecare soldat trebuie să fie diferit și să “arate” armata din care face parte (ungară, austriacă, rusă etc). Costumele sunt extrem de detaliate, ceea ce implică o cercetare istorică minuțioasă.

Dintre machetele care m-au impresionat menționez:

  • A doua bătălie de la Chichiș din 2 iulie 1849 – Este vorba de spre bătălia în care Sandor Gal a concentrat trupele la Ozun ca să respingă înaintarea armatelor austriacă și rusă, Artileria era condusă de Aron Gabor.
  • Bătălia de la Timișul de Jos din 20 iunie 1849 – bătălia a avut loc în 19-20 iunie 1849. Armata maghiară condusă de colonelul de husari Sandor Kiss a fost depășită numeric de armata rusă și învinsă, fiind nevoită să cedeze Strâmtoarea Timișului.
  • Bătălia de la Simeria din 9 februarie 1849 – bătălia în care armata generalului maghiar Jozsef Bem și a comandantului imperial Anton Puncher au fost înfrânte, după o bătălie sângeroasă, de trupele poloneze.

Și, dacă nu mă credeți cât sunt de faine, vă demonstrez cu poze:

Recomandări în județul Covasna

Pe mine m-a impresionat tare mult acest muzeu inedit. Am descoperit aici lucruri unice în lume, lucruri care țin de paleontologie – cel mai complet schelet de mastodont din lume, dar și lucruri minuțioase, care dau dovadă de o măiestrie aparte și de o dorință incredibilă de a crea lucruri speciale care să ne rămână în viitor.

Aceste comori ascunse din județul Covasna le-am descoperit la invitația prietenilor de la Visit Covasna. Multe alte locuri, deopotrivă minunate și încă necunoscute găsiți pe site-ul lor. Așadar, dacă aveți chef de o vacanță diferită, cu locuri inedite, haideți în Covasna. Și, pentru aici, este un ținut de o frumusețe incredibilă, cu o bogată istorie nobiliară, îți las și două recomandări de cazare: Hotel Castel Daniel și Casele de Oaspeți ale contelui Kalnoky de la Micloșoara.

Și dacă vreți să vedeți cum arăta acest muzeu acum 10, la deschidere, Imperator Travel, ne povestește tare frumos în articolul Ce să faci prin Covasna (partea a 2-a).

Despre alte destinații inedite din România, găsiți informații și în articolele:

Casa Colecțiilor – Târgu Secuiesc – (Destinații inedite în România – ep.29)

Muzeul de Păpuși sau GALERIA PĂPUŞILOR – (Destinații inedite în România – ep.9)

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii