Castle Hotel Daniel – o filă de poveste scrisă într-un castel – (Destinații inedite în România – ep.36)

A fost o dată ca niciodată… o filă de poveste scrisă zile într-o lume pe nume Castle Hotel Daniel.

Odată pătrunsă pe domeniul Castle Hotel Daniel, într-o clipă, agitația de zi cu zi s-a estompat. În locul ei a apărut liniștea, mirosul de lemn vechi și ecoul pașilor pe coridoarele lungi. Aici, timpul pare să fi uitat să curgă. Am simțit că m-am desprins, ca dintr-un vis, de lumea în care alerg zilnic. Aici, timpul avea altă viteză, iar inima mea – o altă bătaie. Am fost cuprinsă de o liniște blândă, mi s-a așezat în suflet, ca o mână caldă pe umăr. Era o liniște care nu cerea nimic, ci doar oferea: spațiu, răgaz, tihnă. Într-o lume grăbită, aici am simțit ce înseamnă să nu ai unde să fugi și nici de ce – pentru că tot ce aveam nevoie era deja acolo. Era un „a fost o dată ca niciodată”, dar adus în prezent, în acum și aici, și trăit cu inima larg deschisă.

În acele două zile, n-am fost doar turist. Am fost personajul unei povești care se scria singură, printre candelabre de cristal, ferestre înalte și camere ce păstrau șoapte de demult. Am simțit că nu trebuie să joc niciun rol. Într-un loc cu atâta istorie, cu atâtea povești scrise înaintea mea, am avut libertatea să fiu pur și simplu eu.

Aici, totul m-a făcut să simt că trăiesc un “a fost o dată ca niciodată” extrem de personal și de unic. Aici, eu eram propriul personaj principal al unui basm.

“Căci dacă nu ar fi, nu s-ar povesti……” iar 1680 este anul gravat în piatră … anul în care povestea Castle Hotel Daniel începe să fie scrisă…….

Ce să faci în 2 zile la Castle Hotel Daniel

Nu-ți fă griji nu ai cum să te plictisești. Viața la castel nu e deloc plictisitoare, aș spune că este chiar solicitantă…. căci multe lucruri ai de făcut…. Dar, nu te speria, dragă cititorule, nu va trebui să susții audiențe sau să dai decrete, nu va trebui să te ocupi de administrația castelului sau să îți petreci timpul în ședințe plicticoase….. ci, aici, la Castle Hotel Daniel, va trebui să te relaxezi și să intri în atmosfera nobiliară. Hai să îți arăt câte lucruri faine poți face aici:

Închirieri de costume – Prinț sau Prințesă pentru o zi

Suntem la Castel … și, cu siguranță, că toți am citit poveștile Disney, poveștile acelea fabuloase cu prinți și prințese, cu nobili și conți. Poveștile care ți se lipesc de suflet. Așa că, poate, te-ai aștepta să vezi, aici, la Castle Hotel Daniel o astfel de poveste, cu de personaje de basm. Iar așteptarea ta este corectă! Căci, aici astfel de povești există. Dar hai să îți spun un secret! Aici tu ești cel care se transformă într-un personaj de poveste și ești cel care își poate crea propria poveste. Poți fi, pentru o zi, prinț sau prințesă în Castle Hotel Daniel.

Recunosc, eu nu am rezistat tentației și am trăit această experiență. La Castle Hotel Daniel, poți închiria costume tradiționale de epocă. Au o varietate mare de costume din care poți alege. Sigur vei găsi unul pe gustul tău! Eu am ales o ținută simplă, albastră (bineînțeles, o culoare puternică – altfel n-aș fi fost eu). Știți și voi bine, proverbul acela că „haina nu face pe om “, cu care sunt de acord în totalitate, dar haina creează o senzație, o experiență care mie mi s-a lipit de suflet ca “timbrul de scrisoare”.

Rochia veche, de culoare albastră, mi-a adus un amalgam de stări și senzații, de sentimente și percepții. Din momentul în care am îmbrăcat rochia, am simțit cum pășesc într-o lume de basm… în care totul părea aievea… Eu în rochia aceea splendidă, în castelul vechi de peste 400 de ani… nu părea real… Am zâmbit timid și am ieșit să fac poze, fiind adâncită în gândul această scenă nu este reală… Și, totuși, scârțâitul, parchetului sub pașii mei, m-a trezit la realitate, oferindu-mi confirmarea clară și neechivocă – realitatea mea – rochia, Castle Hotel Daniel și povestea pe care o scriu.

Am zâmbit plină de recunoștință și am început sesiunea foto….

Restaurantul Castle Daniel – Ospăț regesc la castel

Nu prea sunt fanul pozelor – știți că nu apar excesiv în poze, așa că după ce am făcut poze în toate locurile instagramabile de la Castle Hotel Daniel, eram puțin (mai mult) obosită și înfometată… dar să le luăm pe rând. Să mergem la cină, zic.

Apăi, dacă suntem într-un castel, cina trebuie, prin definiție să fie aleasă. Și așa este. Restaurantul se află în a doua clădire a domeniului. Elegant și plin de rafinament, restaurantul este o bijuterie ascunsă a zonei.  Iar la Castel Daniel ospățul este unul de-a dreptul regesc. Preparate alese, făcute după rețete vechi, unele reinterpretate, oferă o notă de eleganță și savoare locului. Preparatele sunt pregătite cu multă atenție și gust. Bucătarii de la Castel Daniel, iau tot ce-are mai bun zona de oferit în ingrediente naturale, le combină în rețetele locului, și creează la masă o întreagă experiență plină de savoare și bun gust.

Cina a fost o încântare (dovada o las mai jos în poze)…. dar seara nu s-a terminat așa că este timpul pentru a un răsfăț.

Cellarium SPA relaxare și alint

Cu toții ne-am uitat la filme și am văzut că viața la castel este despre plăcere, relaxare, dar și despre un dram mare de mister. Iar la Castle Hotel Daniel găsim această combinație inedită în locul în care cu siguranță nu v-ați fi așteptat. Oare unde? Chiar în pivniță! Da! Ai auzit bine, în Pivniță, unde se află Cellarium SPA  – unul dintre mai inedite SPA-uri din Covasna. În vremurile trecute, pivnița (Cellarium) a Castelului Daniel era locul în care se păstrau obiectele valoroase. Astăzi, este un loc la fel de prețios, pentru că este bine ascuns de forfota și graba sec XXI în care trăim.

O vizită la SPA Cellarium este o experiență aparte. Pentru mine a fost o călătorie în spațiu și timp. O călătorie în spațiu, căci o dată intrat pe ușa din pivniță am simțit cum am intrat într-o altă lume, o lume lipsită de griji, în care relaxarea se bazează pe purificare și regenerare. Am închis ușa de la pivniță și pare că tot bruiajul a rămas afară, la ușă…. Zgomotul, graba, grijile… le-am pus într-o plasă și le-am lăsat la ușă… acum și aici e timpul să mă relaxez, să stau cu mine în liniște. Faină senzație, nu?

Și vin și pulsez puțin….. Scrub bar-ul, Virilium-ul, Kneipp-ul Secuiesc sau camera de relaxare cu fân sunt locurile care îți oferă experiențe unice în ape de diferite tipuri și temperaturi. E momentul în care m-am relaxat și m-am bucurat de o mică escapadă din viața reală. Cum îți sună?

Muzeul Atelierul Fierarului

Și, pentru că suntem la Castel, și nu la orice Castel, ci la Castle Hotel Daniel experiența trebuie să fie autentică și completă. Așadar, cei de la castel ne propun, opțional o vizită la atelierul de fierărie pentru a cunoaște vechiul meșteșug. Căci azi, prin măiestrie și iubire este încă viu.

Atelierul de fierărie este o dovadă că talentul este care face diferența. Produsele care ies din mâinile fierarului Nagy Gyorgy sunt unicate. Cel mai important lucru cu care el se mândrește este că toate produsele sunt realizate cu tehnici pe care le-a învățat de la tatăl său și că nu folosește industrializarea. Iar consecința acestor lucruri nu poate fi decât una minunată – produsele sunt unice, dar și durabilitate.

Dacă sunteți cazați la Castle Hotel Daniel, faceți o vizită în acel loc care spune o poveste de sute de ani despre meșteșugul prelucrării fierului, dar și despre tradiție, talent și unicitate.

PS: Rezervările se fac în prealabil doar prin Castel Daniel.

Zone de relaxare outdoor la Castle Hotel Daniel 

Fost castel de vânătoare, Castle Hotel Daniel este o oază de liniște. Încă de când intri pe poarta castelului te surprind spațiile verzi ample, perfecte pentru a te conecta cu natura. Piscina, spațiul de grătar sau hambarul pentru petreceri sunt acele detalii de la castel care sunt menite să te scoată din zona istorică și să te aducă în outdoor.

Expoziția „1680 Reloaded”

Castel Daniel are peste 400 de ani, așa că are și multe povești de spus. Povești care au nevoie de timp pentru a fi spuse și de imaginație pentru a fi înțelese. Așa că, dacă ai puțin timp liber, mergi să vezi expoziția interactivă „1680 Reloaded” din Castel Daniel. Aici, este reconstituită întreaga poveste a familiei Daniel, într-un mod interactiv. Film animate ne prezintă ritualul și importanța meselor. Ne sunt explicate elemente de diplomație din vremuri de mult apuse, dar și episoade importante din istoria Familiei Daniel.

Castle Hotel Daniel – Istoria sa

Se numește Castle Hotel Daniel deoarece familia nobililor Daniel a construit acest castel. Familia nobililor Daniel este o familie de nobili secui, ce provine de satul alăturat Vârghiș. După ce doi frați, din familia Daniel, au împărțit averea între ei, unul dintre frați, în 1620 a început să construiască aici. Timp de 60 de ani (1620-1680) a durat construcția castelului. Însă, castelul a trecut prin mai multe etape de construcție, care și-au lăsat amprenta pe clădire. Cea mai veche construcție este partea de jos a Castelului (1620-1640) care este caracterizată prin elemente rustice, cu tavane joase și cu grinzi.

După al doilea Război Mondial, Familia Daniel a plecat din țară. Înainte, însă și-a vândut toate proprietățile la două familii din sat. Ulterior, naționalizarea a confiscat această clădire, care, în timpul comunismul a servit regimului ca brutărie, măcelărie, grădiniță, sediu CAP, discotecă etc. Consecința nefastă este că nu s-a păstrat nimic în interiorul castelului, ba chiar, multe lucruri au fost distruse.

Totuși, în primăvara anului 1989, regimul comunist a refăcut acoperișul castelului, ceea ce a salvat zidurile acestei clădiri. După revoluție castelul a fost retrocedat, iar în 2009 actualii proprietari l-au cumpărat. Restaurarea a durat până în 2014, când un hotel de lux, cu 8 camere, a fost deschis în incinta castelului. De menționat, că tot ceea ce s-a găsit în castel a fost refolosit. De exemplu, grinzi vechi au fost tratate și s-au făcut piese noi de mobilier. Vechiul s-a combinat cu noul. Rezultatul: o poveste nobiliară.

Blazonul Familiei Daniel

Evident familia Daniel a fost o famile nobiliară cu acte în regulă, ceea ce vedem încă de la intrare… pecetea familiei este blazonul (original) expus pe peretele exterior. Blazonul familiei Daniel conține: emblema familiei – o lebădă cu gâtul străpuns cu o săgeată; motto-ul familiei („Deus provideus”= Dumnezeu are grijă); anul în care blazonul a fost realizat – 1669 și inițialele celor care au realizat blazonul. Se spune că familia Daniel a fost foarte apropiată de Principele Bethlen Gabriel, care venea des în zonă la vânătoare sau să se bucure de băile minerale. Important de știut, este faptul că pe blazonul familiei Bethlem sunt 2 lebede față în față, iar pe blazonul familiei Daniel apare doar o lebadă. Cu siguranță că există o legătură puternică între cele două familii.

Camerele din Castle Hotel Daniel

De la momentul deschiderii, domeniul s-a extins. Dacă, initial, Castle Hotel Daniel avea doar 8 camere de lux în clădirea Castelului, azi, are 2 clădiri cu peste 20 de camere. Iar, spectaculozitatea locației este dată de faptul că fiecare cameră este unică. Fiecare are design-ul ei unic. Lemnul vechi se îmbină cu elementele moderne care dau confort camerelor. Camerele simple și impozante, contrastează cu băile moderne și fancy. Dar, împreună, aceste elemente creează în fiecare cameră o atmosferă princiară, plină de confort modern, pe care oaspeții să o savureze din plin. Camerele mele preferate au fost:

Castle gate room – este o cameră nobiliară, care a fost construită în locul prin care se realiza accesul în castel. Azi, intrarea a fost zidită și transformată într-o cameră cu șemineu. Ancadramentele de uși sunt cele originale.

Secret chamber – este o cameră, mică, cozy, oarecum misterioasă, în care noi proprietari au găsit un zid fals. Oare o fi fost ascunsă vreo comoară acolo? ….. secret…. 😊

Swan Suite – se numește așa pentru că între cele două geamuri ale camerei se află și azi blazonul familiei Daniel. Este o camera mare, luminoasă, cu 3 geamuri, Baldachimul îi conferă un aer princiar, iar semnineul îi oferă acea notă de romantism pur.

Camera Constantinopol – la piece de resistance du chateau! Este, pentru mine, cea mai frumoasă cameră din Castle Hotel Daniel. De ce? Poate vă întrebați….. pentru că există niște combinații extraordinare care, îmbinate, îți taie respirația: nou-vechi, istorie-romantism. Povestea spune că 1638 un membru al familiei Daniel a fost conducătorul delegației care ducea solia anuală a principatului la Poarta Otomană – Constantinopol. Așadar, scena pictată din cameră, îl evocă pe sultanul care stătea așezat turcește, și pe contele Daniel care prezintă tributul delegației românești … pungile cu bani și lădița cu comori, cu bijuterii și tot felul de elemente care trebuiau oferite tribut otomanilor. Mai în lumă mai în serios, această pictură este un Facebook al anilor 1600, prin care oamenii doreau să lase o dovadă a evenimentelor importante din viața lor. Iar pictura era canalul prin care azi, în secolul al XXI-lea, noi încă le mai citim aceste „postări”. Interensant și inedit, nu?

Picturile originale din Castle Hotel Daniel

Elementul care, din punctul meu de vedere, oferă cea mai mare autenciticitate acestui loc este etajul Castle Hotel Daniel. În acele vremuri, etajul era o singură sală mare – sala de bal. Pe pereții acestei săli, familia Daniel a reprezentat prin picturi toate evenimentele reprezentative din istoria familiei. Toate picturile sunt decorate cu margini florale. Toate imaginile au o legătură între ele… una dintre picturi pe povestește despre nunta lui Rákóczi Zsigmond, unde un membru al familiei Daniel a fost membrul de ceremonii. Funcția de membru de ceremonie însemna că avea obligații ante-nuntă… mai exact, el era un pețitor care trebuia să găsească o mireasă potrivită pentru Rákóczi Zsigmond. Pictura este o alegorie, care evidențiază, inițial, alaiul care pornește la drum pentru a găsi o mireasă, și apoi nunta în sine.

Concluzii 

Iar dacă mă gândesc la toată această experiență de la Castle Hotel Daniel, mi se pare că verbul „a celebra” este cel mai bun și mai îndreptățit pentru a o descrie. Căci, o vizită aici este o onorare de sine. Este un moment în care devii un oaspete, care își pune viața pe pauză, și se pune pe sine pe primul loc, retrăgându-se într-un loc special, încărcat de istorie, de frumos, de prestanță și de eleganță. Este un moment în care poți scrie o filă din povestea vieții tale cu un condei îmbibat de istorie.

Iar Castle Hotel Daniel este una dintre multele comori ascunse din județul Covasna, pe care le-am descoperit la invitația prietenilor de la Visit Covasna. Multe alte locuri, deopotrivă minunate și încă necunoscute găsiți pe site-ul lor. Așadar, dacă aveți chef de o vacanță diferită, cu locuri inedite, haideți în Covasna.

A fost o dată ca niciodată, și poate cândva va mai fi…… Castle Hotel Daniel.

Despre alte destinații inedite din Covasna, găsiți informații și în articolele:

Muzeul Carpaților Răsăriteni – O Lecție de istorie fascinantă – (Destinații inedite în România – ep.35)

Muzeul Haszmann Pál – cel mai complex muzeu tehnic din România – (Destinații inedite în România – ep.34)

Muzeul farmaceutic din Târgu Secuiesc – (Destinații inedite în România – ep.33)

Muzeul Breslelor Târgu Secuiesc – „Incze László” – (Destinații inedite în România – ep.32)

Cel mai complet schelet de mastodont din lume și dioramele cu soldăței de plumb Muzeul – Depresiunii Baraolt (Destinații inedite în România – ep.31)

Casa Colecțiilor – Târgu Secuiesc – (Destinații inedite în România – ep.29)

Muzeul de Păpuși sau GALERIA PĂPUŞILOR – (Destinații inedite în România – ep.9)

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii