Top 4 hoteluri din Gran Canaria unde să te cazezi

Cum am început 2022? Evident, ca orice blogger serios – cu o vacanță. Și dacă tot a fost vacanță a fost musai să fie cu mult soare, căldură și un ocean. Din nou prietenii de la  Christian Tour mi-au adresat o invitație de nerefuzat – 1 săptămână în Gran Canaria. Nu am stat prea mult pe gânduri. În vară fusesem pe sora cea mare a Gran Canariei –  insula Tenerife – Insula Eternei Primăveri. Prea frumos a fost ca să nu în doresc să revin în aceste insule. Așa că, ce să mai lungim vorba….. Cererea de concediu setată în sistem, toate rugăciunile făcute (pentru aprobarea cererii) și planetele s-au aliniat și am plecat în Gran Canaria. Excursia a fost de poveste, cu multe surprize și aventuri despre care am povestit aici, dar și cu relaxare și răsfăț. Așa că musai să povestesc despre Top 4 hoteluri din Gran Canaria pe care le-am experimentat:

1. Top 4 hoteluri din Gran Canaria – Taurito Princess

Primul hotel ca care ne cazăm. Ajungem seara, după aproape 6 ore de zbor și pentru mine, brașoveanca fiind, peste 14 ore de călătorie. Așa că nu prea am timp să mă dezmeticesc să văd hotelul. Ajungem la recepție, facem formalitățile repede pentru a merge în camera să lăsăm bagajul. Ce bine sună…. Căci sunt tare obosită. În drum spre lift rămân uimită.. văd 3 capsule ale timpului care urcă și coboară…. Nu știu cu să vă spun dar, instant, oboseala a dispărut…. Las bagaje și mă apuc de pozat.

Bun, fain tare e hotelul. Hai să vedem ce mai descoperim. Urc în cameră…. Și, acum e acum… Camera de la etajul 9, este super spațioasă și cu toate facilitățile. Vine la pachet cu Complimentary drinks and snacks și cu o terasă incredibilă, cu vedere la plaja Taurito și la Oceanul Atlantic.

Las bagajele în cameră, și plec să explorez hotelul care noaptea este fermecător cu toate luminile sale.

A doua zi, de dimineață sunt tare curioasă să văd resortul pe zi. Așa că, primul lucru – răsăritul de soare. De pe terasa mea, am parte de un răsărit tare frumos.

Pentru că este unul dintre cele 2 hoteluri din Plaja Taurito, aici găsești tot ce ai nevoie: plaja cu nisip negru, piscine încălzite, bar pool, 2 restaurante cu mâncare tare bună, bar, lounge, serviciu de închirieri mașini, shuttle către Puerto Rico, magazine pentru shopping.

În afara hotelului este și un complex care are Water Park, mini golf și o colecție faină de cactuși.

Deci, dacă vă doriți o vacanță plină de răsfăț, Taurito Princess, este în mod evident inclus în al meu Top 4 hoteluri din Gran Canaria.

2. Top 4 hoteluri din Gran Canaria – Suites & Villas by Dunas

După 3 nopți părăsim golfulețul acesta splendid de la Playa Taurito și mergem în Maspalomas să ne cazăm la Suites & Villas by Dunas.

Un hotel inedit. Nu este un hotel clasic, așa cum ne-am aștepta poate, dar este un hotel tipic zonei. Tipic, da! Alcătuit din căsuțe mici, fiecare având o terasa și o curte micuța în față. Acest complex de case de vacanța ne-a fascinat prin poziționare și prin facilități. Dar, hai mai bine să îți povestesc și să îți arăt.

Camerele sunt foarte mari și spațioase. Fie că ne cazăm în camera double, fie că ne cazăm în apartament, avem parte de un living tare spațios în care putem să ne relaxăm când vrem să fugim de căldura de afară.

Suites & Villas by Dunas. este un hotel de 4 stele în care noi am găsit multe lucruri faine. Cel mai mult ne-a plăcut piscina…. Încălzită, foarte spațioasă, cu multe șezlonguri și cu o echipă de animație incredibilă. Aquagym, yoga, programe pentru copii, bar deschis non-stop….. combinația perfectă!

Hotelul este situat la 500 m de Dunele din Maspaloma, la o aruncătură de bâț, aș zice. Iar de la Hotel până la Faro de MasPalomas est doar 1km de mer pe jos…. O plimbare tare plăcută mai ales seara.

3. Hotelul de la malul mării – Dunas Don Gregory

Un alt hotel care ne-a plăcut are mult și care a intrat în al meu Top 4 hoteluri din Gran Canaria a fost Dunas Don Gregory. Dacă vrei să aveți parte de o vacanță perfectă la malul mării, acesta este hotelul pe care trebuie să îl alegeți. Toate camerele au vedere către ocean și către faleză, sunt mari, spațioase și au și un element Asiatic – dușul care este direct în cameră.

Piscina infinity, terasa și restaurantul au vedere la ocean. Întreb, pentru un prieten….. oare există vreo metodă mai bună de a te relaxa decât să privești oceanul și să lași briza să se joace în părul tău?

Despre masa…. Ce sa vă mai spun….. impecabil. Seara la cină, răsfățul oaspeților este prioritatea celor de la Dunas Don Gregory. Ce mi-a plăcut cel mai mult…… Pad Thai-ul gătit life. Dor mare îmi e de Asia, și vizita la Dunas Don Gregory, mi-a adus și mai aproape de suflet locul meu favorit din toată lumea.Dar pe lângă toate bunătățile asiatice, aici am găsit o varietate foarte mare de mâncăruri delicioase. Nu vă pot povesti în detail, dar vă pot arătă (asta ca să vi se facă și vouă foame)

4. Top 4 hoteluri din Gran Canaria – Lopesan Baobab

Un alt hotel impresionant din Gran Canaria care merită menționat în Top 4 hoteluri din Gran Canaria este și Lopesan Baobab. Hotelul ne duce direct în universul african. Toate elementele converg pentru a crea o lume diferită, exotică și fascinantă pentru turiști. Intrarea în hotel se facei peste un pod de lemn cu apă impresionantă și cu o zonă de plante dedesubt. În difuzoare se aude sunetul faunei sălbatice care se joacă în jurul tău. Tot în aceeași tema și personalul a fost îmbrăcat corespunzător în uniforme cu tematică africană.

Hotelul se mândrește cu grădini tropicale uriașe cu plante din toată lumea. Există mai multe piscine fantastice, un râu leneș, cascade cu zone de bar ascunse și plaje cu pietriș cu nisip. Oare poți rezista unui asemenea răsfăț?

Plaje de toate tipurile, peisaje exotice, munte, ocean, sate pitorești răsfirate fie pe malul mării, fie pe coastele montane, hoteluri minunate în care oaspeții sunt răsfățați, mă fac să afirm că DA!, Gran Canaria este insula perfectă unde putem să fugim (la 5 ore de zbor de România) și să avem parte de vacanța de vis. Pe lângă hoteluri uite aici am povestit și despre toate lucrurile pe care le poți face pe insulă și despre tot ceea ce poți vizita.

Despre alte orașe din Spania, găsiți informații în articolele:

Gran Canaria – 10 motive să vizitezi insula cu 320 de zile de soare

Tenerife – Ce să faci 7 zile în Insula Eternei Primăveri?

Cadiz – Bijuteria ascunsă a Andaluziei

Uite o străduță faină – hai pe aici…. – Lost in Barcelona

Puerto de Mogán – o explozie irezistibilă de culoare și 10 motive pentru care să îl vizitezi

Prietenii de la Christian Tour și  ne-au arătat cât de specială este insula Gran Canaria. Pachetele, prețurile și toate informațiile referitoare la o vacanță de poveste în Gran Canaria le găsiți pe acest site.

Din nou în Gran Canaria am fost alături de cei mai faini bloggeri de travel din România, și experiența a fost de poveste. Aruncați un ochi și pe articolele lor, sigur o să vă placă:

În Gran Canaria am fost alături de cei mai faini bloggeri de travel din România, și experiența a fost de poveste. Aruncați un ochi și pe articolele lor, sigur o să vă placă:

Alina de la Familia HaiHui a scris un mega articol despre Gran Canaria  – Top 12 Atracții Turistice Din Gran Canaria Pe Care Să Nu Le Ratezi (Recomandate De Bloggeri De Travel) . Dar, ne-a povestit și despre Cele mai frumoase plaje din Gran Canarias sau despre O aventură cu Jeep safari în Gran Canaria – get off the beaten path.

Și Siltrips în al său articol 5 motive pentru a vizita Gran Canaria, Insulele Canare  mă face să îmi doresc tare mult să mă reîntorc pe această insulă.

Mirei de la Extravita tare mult i-a plăcut în Gran Canaria. Și ea s-a îndrăgostit de aventura Jeep Safari În Gran Canaria, de Croaziera pe Oceanul Atlantic și de Plajele incredibile.

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii