Ce nu găsești în Dubai…. iată o întrebare care cu siguranță va pune în dificultate pe mulți. Inițial, aș fi zis că acestui oraș crescut din nisip, în mijlocul deșertului îi lipsește culoarea, sensibilitatea și senzualitatea DOAR aș fi zis… Inshallah Tiktok și Instagram și-au făcut treaba. Așa am descoperit Miracle Garden Dubai – O oaza colorată din mijlocul deșertului …
De ce să vizitezi Miracle Garden Dubai?
Pentru că….
Este un loc plin de culori și de viață. Este un loc care pur și simplu te lovește iremediabil prin culoare și miros suav de flori. Te lovește atât de tare încât smulge din suflet orice fel de sentiment negativ… sincer… o dată ce ai intrat pe poartă nu ai cum să spui că acest loc nu îți place…. .
Este un loc ce pare neverosimil…. aici, în mijlocul unui desert arid de milioane de ani, cu siguranță nu te aștepți să găsești un regat al florilor. Și, nu este orice regat… este unul Disney, cu povești și cu basme.
Este locul în care pentru câteva ore sau poate chiar pentru o zi să redevii copil… să intri în lumea basmelor cu sufletul curat și cu iluzia că orice este posibil și tu ești eroul sau prințesa din poveste…. să te lași cuprins de o bucurie infantilă și pură a copilului care descoperă o lume nouă… și acum, dacă stau să mă gândesc bine, cred că de aceea m-am îndrăgostit de acest loc… pentru că m-am simțit ca în filmul Cronicile din Narnia (bine, nu toată povestea, ci doar partea în care ajung într-o lume magică). Să nu râzi cititorule, dar ador să fiu copil în astfel de momente….
Cum îți sună până acum?
A380 Emirates – Avionul acoperit de flori
WOW – suntem într-un tărâm de poveste, așa că vom întâlni lucruri incredibile, apotropaice cum numai în basme găsim. Cel mai important este aeronava Emirates A380. Fuzelajul său se sprijină pe sol, în timp ce aripile sale sunt susținute de trunchiuri mari de copaci false. Întregul avion este acoperit cu flori.
Bineînțeles, ca și în basme are un dublu rol, acela de a încânta vizitatorii pe deoparte prin ineditul său, dar și de a face marketing unei dintre cele mai bune companii aeriene din lume. Poate metafora din subsidiar este că am ajuns aici… pe acest tărâm de poveste doar datorită elementului apotropaic (azi modern ce e drept) – avionul Emirates.
În orice caz, priveliștea uluitoare a acestui avion în mărime naturală te va face să spui WOW!
Avionul A380 Emirates din Miracle Garden Dubai în cifre:
- 72000 de metri pătrați este suprafața pe care se întind aceste grădini.
- 5 milioane de tulpini de flori sunt montate pe structura sa,
- 100 de tone este greutatea aproximativă a florilor montate,
- 9000 de flori și plante formează Sigla Emirates de pe aeronavă,
- Peste 100.000 de flori decorează aripile mari ale aeronavei.
- Peste 500.000 de flori proaspete și plante vii acoperă întreaga aeronavă!
- 200 de oameni, au lucrat 10 ore pe zi timp de 180 de zile (deci cam peste 144.000 de ore) pentru a construi, stratifica și monta florile pe structura aeronavei.
- 4 luni au avut nevoie pentru a crește și recolta în mod durabil florile de la pepiniere.
- 200.000 de galoane de apă uzată sunt utilizați zilnic pentru a întreține Miracle Garden Dubai.
- În fiecare an există teme noi încorporate în grădină, astfel încât parcul să nu fie niciodată aceeași experiență. Anul acesta (2022-2023) Ștrumfii și Gargamel au for reprezentanții Disney în această grădină magică. Și echipele finalistele de la Campionatul mondial de fotbal au avut și ele o secțiune bine definită.
Miracle Garden Dubai a intrat în Cartea Recordurilor
Se putea altfel? O atracție turistică de genul să nu facă parte din Guinness World Records ? Este clar imposibil. De la deschidere, din 2013 Miracle Garden Dubai a fost recunoscută de 3 ori de Guinness World Records:
- Cea mai înaltă structură susținută formând o formă de Mickey Mouse – 2018
- Cea mai mare structură florală din lume care formează forma A380 – 2016
- Cea mai mare grădină verticală – 2013
Miracle Garden Dubai Tips & Tricks
- Grădina are restaurante, magazine, toalete, săli de rugăciune și parcare.
- Vizitează grădina dimineața, chiar la deschidere pentru a evita aglomerația, a avea cea mai bună lumină pentru poze și a face cele mai frumoase poze.
- Turul durează minim 2 ore – doar să te plimbi prin grădină. Dacă vrei să faci fotografii, adăugă în plus 1-2 ore.
- Aplică multă cremă cu protecție solară! Umbra este destul de rară – prin cafenele și restaurante, iar Soarele….. ne încântă cu strălucirea lui, care de cele mai multe ori este arzătoare. Așa că ai grijă. Folosește crema cu protecție solară și îmbracă-te adecvat ca să te protejezi de soare.
- Poartă pantofi confortabili. Vei avea de mers! Știu cum e….. deh, și mie îmi plac pozele de Instagram, dar…..fiind foarte cald picioarele tale pot avea de suferit în „conduri” neadecvați. Iar la temperaturi ridicate, vizita se poate transforma dintr-o plăcere într-un chin. DAR DACĂ TREBUIE, vei supraviețui.
- Adu cu tine: o sticlă de apă, ceva snack-uri, pălărie/șapcă/umbrelă/ cremă de soare și numerar. Nu-mi amintesc exact… dar cred că micile standuri cu fructe și apă erau doar în numerar.
- Chiar dacă decorul este unul de basm și îndrăgostiții pot fi ușor furați de peisaj… NU UITAȚI! Suntem totuși în Dubai, așa că e musai să respectăm codul vestimentar corespunzător și să ne abținem de la orice manifestare publică de afecțiune. De exemplu, ne putem ține de mână, dar nu este ok să ne sărutăm în public.
Promit să revin…..
2 ore în Miracle Garden Dubai mi s-au părut 2 minute… plimbarea este ca și cum ai trece printr-un labirint, dar unul cu flori. Și cum mă știți că îmi place să explorez, am cam cercetat toate cotloanele pentru a găsi unghiuri bune de poze, dar și pentru a mă bucura puțin de lumea asta magică în liniște. Recunosc… nu mi-a fost de ajuns! Așa că promit, la următoarea vizită în Dubai nu voi rata întâlnirea mea cu Miracle Garden Dubai.
Ce zici? Te-am convins? Vii cu mine?
Dubai-ul l-am vizitat alături de Chef de Ducă și de ghidul super profi din Dubai Walid. Găsiți aici toate detaliile excursiei în Dubai.
Alte articole despre Dubai găsiți la link-urile:
Turul Burj Al Arab – 11 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a-l vizita
Dubai Frame – cea mai mare ramă de imagine din lume
Desert Safari Dubai – Top 6 lucruri pe care trebuie să le știi înainte
Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.
Spor la călătorit!