Și…. ne-am întors. Aseară la ora 23.55 s-a reîntors în Otopeni primul grup care a avut o vacanță de o săptămână în Tenerife pregătită prin parteneriatul Animawings și Christian Tour.
Prin intermediul invitației primite din partea organizatorilor, am făcut și eu parte din acest grup. Iată, cu au fost cele două zboruri – dus și întors către Tenerife:
Condițiile de bordul avionului
Este prima oară când zbor cu Animawings și remarc, cu încântare, că aeronavele lor sunt noi și au toate facilitățile necesare confortului pasagerilor.
Ceea ce mi-a plăcut, mie, cel mai mult a fost spațiul alocat dintre scaune. Așa că pentru mine, zborul acesta a fost unul dintre cele mai comode și mai relaxante. Deh, cei 1.78 m ai mei suferă destul de mult pe zborurile în care genunchii mi se lipesc de scaunul din față. J Acum m-am simțit chiar răsfățată și am avut parte de un somn destul de odihnitor. În plus, scaunele sunt foarte confortabile, numai bune de dormit.
Măsurile de protecție anti-Covid impuse de Animawings și Christian Tour.
Pe tot parcursul zborului măsurile de protecție împotriva Covid-19 au fost puse în aplicare de către personalul din avion și respectate de către pasageri. Stewardesele erau foarte atente la modul de purtare al măștii și explicau foarte elegant pasagerilor necesitatea și obligativitatea purtării măștii în avion, pe toată durata zborului.
Sucuri și cafea oferite gratuit
Pasagerii Animawings și Christian Tour primesc pe timpul zborului gratuit , apă, cafea sau suc (Cola, Fanta).
De menționat este că pentru celelalte produse există servicii a la carte contra cost. Există și o opțiune de masă caldă pe timpul zborului, catering variat și foarte gustos (la cerere, contra-cost); basic se servesc doar băuturi răcoritoare/apa/cafea la bord. Eu am ales și o brioșă cu ciocolată, care a fost foarte gustoasă.
Amabilitatea personalului
Personalul care ne-a însoțit pe tot parcursului zborului a fost tot timpul amabil și atent la nevoie pasagerilor. Stewardesele au dat dovadă de eleganță și stil, pe tot parcursul zborului. Deși, masca le acoperea chipul, la fiecare interacțiune am întrezărit un zâmbet plăcut. Noi, pasagerii, nu putem decât să mulțumim întregului echipaj pentru modul în care ne-au primit la bord.
Apusul văzut din avion
În mod evident, momentul meu preferat din acest zbor. Pentru că orarul de zbor favorizează, pasagerii au parte de spectacolul naturii oferit la apus. Eu nu mai am nimic de spus, ci las doar pozele să exprime momentul acela magic.
Și pentru că a fost concediu, am profitat de ocazie ca să ne alintăm și mai mult și să savurăm o sticla de vin alt la 30000 m altitudine – miniatura Prahova Valley Sauvignon Blanc – a fost alegerea perfectă, așa-i?
Durata zborului spre Tenerife cu Animawings și Christian Tour
Începând din 19 iunie 2021, din Otopeni există zbor direct spre aeroportul Tenerife Sud. Așa că acum drumul este mai mai ușor și pentru noi adulții și pentru familiile cu copii. La dus zborul este la ora 11.45 și durează 5h și 50 de min, iar la întoarcere doar 5 h, mult mai puțin decât cele cu escală care durau și până la 17h.
Orarul zborurilor:
București (OTP) 12:45 – 16:45 Tenerife Sud (TFS);
Tenerife Sud (TFS) 17:30 – 00:35(+1) București (OTP)
Frecvența de zbor și prețurile pentru zborurile directe le găsiți pe site-urile celor doi parteneri Animawings și Christian Tour.
Animawings – scurtă prezentare:
Este cea mai nouă companie aeriană din România ce face parte din Memento Group, owner al Christian Tour. Animawings operează zboruri de pe cele mai importante aeroporturi din România (București, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu-Mureș) spre destinații precum: Antalya, Bodrum, Corfu, Creta, Rodos, Zakynthos, Hurghada, Tenerife, Valencia, Paris (Charles de Gaulle), Catania, Napoli cu 3 aeronave moderne Airbus A320; atât curse charter, cât și curse de linie;
Christian Tour – scurtă prezentare:
Dacă ești iubitor de călătorii nu ai cum să nu fi auzit până acum de cel mai mare tour-operator din Romania – Christian Tour, ce are o experiență de peste 23 ani în industria turismului.
Azi, Christian Tour operează curse charter proprii cu plecare din toată Romania către Grecia, Turcia, Spania, Egipt. Pentru lunile de iarnă, când vrem să fugim la căldură, destinațiile din ofertă sunt Zanzibar, Thailanda, Kenya.
Acest articol este scris în urma participării la press-tripul organizat de către parteneriatul Animawings, și Christian Tour.
Despre alte orașe din Spania, găsiți informații în articolele:
Cadiz – Bijuteria ascunsă a Andaluziei
Uite o străduță faină – hai pe aici…. – Lost in Barcelona
Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.
Spor la călătorit!