Town of Nebo – locul unde am găsit prieteni și nu gazde

Dacă ar fi să mă întrebați ce mi-a plăcut cel mai mult în Iordania, v-aș răspunde din tot sufletul – Fares și Kayed de la Town of Nebo.

Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, lucrurile pe care nu le plănuiești sunt cele care, la final, sunt cele mai frumoase și mai pline de semnificație.

Cum am ajuns la Town of Nebo?

Prin hazard.

În Iordania, am decis să plec singură. Deși, mai fusesem anterior în țări musulmane, pentru mine, era puțin înfricoșător să fiu singură. Dar, vorba aceea “ Ce mi se poate întâmpla? “ O mare aventură. Ei da, așa a fost!

Mă documentasem, plănuisem aproape totul de acasă – zbor, transferuri, cazări, restaurante, locații. Totul era safe, era bătut în cuie. Cel puțin așa credeam eu…. Dar, știți voi vorba aceea “ Socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg!!!” Iordania, mi-a confirmat-o!

Când am ajuns în aeroport, așteptând bus-ul care să mă ducă în Amman, am cunoscut-o pe ea, pe M. Era, ca și mine, o tipă care călătorea singură într-o țară musulmană. Româncă, dezinvoltă, sigură pe ea. Ne-am măsurat din priviri și după 10 minute de discuții, eram deja o echipă. Am stabilit cum ne organizăm și care va fi noul itinerariu. M. mi-a povestit că a găsit un hotel, deschis de curând (în aprilie 2018) pe Mount of Nebo. Hotelul este unul tradițional agro-turistic și cu un scor mare pe Booking. M. voia neapărat să ajungă acolo. Perfect! Nu era pe lista mea, dar suna extraordinar! Am renunțat la 2 zile în Amman și, după ce am vizitat Petra, am plecat spre Town of Nebo.

Cum i-am cunoscut pe Fares și Kayed?

Ca să ajungi la Town of Nebo nu vă închipuiți că este prea ușor. Așa cum am povestit deja, în Iordania, transportul în comun nu este prea bine pus la punct. Este haotic și, pe alocuri, inexistent. Ca să ajungi pe Muntele lui Moise, singurele variante sunt mașina închiriată sau turul organizat.

De la Petra, noi am ajuns la Madaba – “cap de linie” pentru transportul public către Muntele lui Nebo. Toate bune și frumoase, însă, de aici și până la hotelul nostru mai erau vreo 10km de mers….. Cu ușurință, am găsit un wireless și M. l-a sunat pe Fares. Așteptându-și oaspeții și auzind că suntem în Madaba și nu avem cu să ajungem la el, Fares ne-a spus: „30 de minte și prietenul meu vă va aștepta în fața bisericii Sfântului Gheorghe”.

Ne-am mai învârtit prin Madaba, am mai cumpărat 2 magneți de frigider și am mers să ne întâlnim cu prietenul lui Fares.

Kayed, ne aștepta răbdător!  Ne-am urcat în mașină și am început să sporovăim despre tot felul de lucruri. Despre Iordania. Despre politică și economie. Despre industrie și traiul zilnic al iordanienilor. Despre familia sa și despre noi. Înainte de a ajunge la hotel Kayed ne-a propus să mergem, aproape de Mânăstirea de pe Muntele lui Nebo să vedem apusul. Părea o idee foarte bună. În acea seară, apusul a fost unul deosebit: culorile roșiatice ale Soarelui jucau parcă pe muntele arid. Liniștea și energia locului te îndemnau la contemplare. Cu siguranța că a fost un apus pe care nu îl voi uita niciodată.

Apus de pe Muntele Nebo
Apus de pe Muntele Nebo

Mulțumesc Kayed!

Pe Fares l-am cunoscut într-o seară răcoroasă de decembrie. Când am ajuns la hotelul său l- Town of Nebo, a ieșit să ne întâmpine cu un zâmbet jovial și cu niște ochi calzi, plini de optimism. Ne-a servit ceai cu nuci și cardamon.

Fares – carismatic, ospitalier și foarte comunicativ, ne-a fascinat din prima clipă cu poveștile sale despre Iordania și Mount Nebo. Provenind din una dintre cele mai vechi familii care s-au stabilit aici, Fares cunoaște foarte bine istoria și autenticitatea locului.

O seară la Town of Nebo

Am stat mult timp la taclale, noi am întrebat, el ne-a răspuns. Subiectele erau inepuizabile. Eram curioase să aflăm ce înseamnă Iordania, ce e specific, care este acea lume. Fares, creștin într-o țară musulmană, ne-a răspuns plin de siguranță și de carismă la fiecare întrebare. Ne-am simțit în siguranță. Eram între prieteni.

În bucătăria lui Fares de la Town of Nebo

Nu ne doream să terminăm de sporovăit, dar, după o zi pe drum, foamea și-a făcut simțită prezența. Așa am aflat că era foarte atașat de bunica lui, de la care a deprins pasiunea gătitului. Această pasiune l-a transformat pe Fares într-un bucătar sous-chef. Timp de 5 ani, Fares a fost bucătar sous-chef într-unul dintre cele mai faimoase restaurante din New York. Și cum îi șade bine unui bucătar, Fares, ne-a pregătit o cină după o rețetă a bunicii lui – altfel, nici nu se putea. Sub pretextul de a continua poveștile, ne-a luat cu el în bucătărie și, împreună, am gătit rețeta bunicii – carne de oaie cu “butterlamp”. Am gătit, impropriu spus…… am tăiat ceapa și am mestecat în oală – atât știam noi din rețetă. Fares a fost foarte mândru de noi.

Fares pregătind cina
Fares pregătind cina

La cină ne-a acompaniat și Kayed. A fost una dintre cele mai plăcute cine pe care le-am avut într-o vacanță. Avem tot ceea ce ne trebuia pentru o seară perfectă: o mâncare simplă și delicioasă (100% rețeta bunicii), oameni minunați, deschiși, o sticlă de Arrak și multă voie bună.

Pentru că am ajuns seara, și pentru că ne-am luat cu povești și cu gătit, nu am făcut turul hotelului și nici nu ne-am bucurat de priveliștea despre care ne povestea Fares.

O zi pe Muntele Nebo

A doua zi de dimineață, când ne-am trezit, nu mică ne-a fost mirarea. Ne-am uitat pe geam și, pentru că era senin, vedeam, din camera până la Marea Moartă. A fost WOW!

Am coborât la micul dejun, unde Fares deja ne pregătise un festin regal. Și nu glumesc! Dovadă stau și pozele.

Iarna, la Town of Nebo, micul dejun se servește în living-ul ce are o panoramă de 180 de grade. Vara, oaspeții pot servi masa pe terasa hotelului. În acea dimineață, terasa era scăldată într-o lumină matinală superbă. La insistențele lui Fares, ne-am așezat să mâncăm. Ne-a explicat cum să combinăm (corect iordanian) mâncărurile din boluri și ne-a lăsat să ne savurăm masa. A fost o adevărată plăcere să luăm micul dejun cu o așa priveliște. Toată ziua aș fi stat acolo țintuită. Însă, ne-am mobilizat, căci ne așteptau locuri faine de descoperit.Am admirat priveliștea îndelung.

După ce am mâncat și ne-am savurat cafeaua pe terasa de la Town of Nebo, Fares ne pregătise o surpriză – ne-a arătat cortul Iordanian – mândria sa. Aici a colecționat obiecte tradiționale care au aparținut bunicilor săi sau pe care le-a găsit în comunitate.

O zi cu Fares și Kayed

Aveam înainte o zi în care ne propusesem să vizităm Mânăstirea de pe Muntele lui Moise și Marea Moartă și spre seară să ajungem în Amman.

După ce am terminat de mâncat, Fares ne-a servit cu cafea și ne-a propus să ne fie ghid. A fost un gest foarte frumos din partea lui. L-am acceptat și nu am regretat. Fares, ne-a arătat locuri mai puțin cunoscute de pe lângă Town of Nebo și ne-a arătat o parte tradițională și autentică a Iordaniei.

Împreună am vizitat Muzeul La Storia – unde am văzut o poză cum bunicul său – conducătorul comunității din acele vremuri și Mânăstirea de pe Muntele lui Moise. Nu aș vrea să dezvălui poveștilor farmecul sale. Trebuie trăite și nu pot fi povestite, căci își pierd din farmec și autenticitate.

Eu și M., am întipărit în amintire informații, explicații, povești și sentimente, ce azi ne sunt amintiri dragi.

Apoi, ne-am despărțit de Fares, care avea treabă la hotel și ne-am continuat drumul spre Marea Moartă cu Kayed.

Am petrecut o zi minunată alături de cei doi prieteni. La final, ne-a părut tare rău că trebuia să plecăm. La Town of Nebo, ne-am simțit ca între prieteni. Ospitalitatea, bunătatea și dăruirea lui Fares, ne-au cucerit. Oamenii deosebiți fac lucrurile din suflet, și, pentru mine, Fares a fost exemplu ce a confirmat regula.

Dacă ajungeți pe acolo, mergeți pe la el. Are multe povești de spus. Și, oaspeții, mereu îi primește cu încântare și simplitate.

Mulțumesc Fares!

Informații despre călătoria mea în Iordania și despre oameni care au rămas dragi sufletului meu, găsiți în articolele:

14 ani de călătorii – oameni și experiențe. Mulțumesc!

Organizare și Buget – 4 zile în Iordania

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii