A trecut ceva vreme de când pașii m-au purtat prin Țara Făgărașului, către Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Mai exact, de Rusalii, când am vrut să fugim de forfota orașului care tocmai se deschisese după pandemie. Atunci, nu am vrut să aștern imediat pe hârtie, experiența mea la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, căci voiam parcă să o mai păstrez puțin, să fie numai a mea și doar a mea. Este un loc atât de special, merită scrise romane pe acest subiect.
Drumul spre mănăstire
Plecăm din Brașov pe o vreme însorită. Norocul ne surâde și, chiar dacă, la poalele Făgărașilor, vremea este foarte schimbătoare, noi avem parte de un spectacol al naturii scăldate în lumina Soarelui.
Peisajul care ni se deschide în fața ochilor. Pe un drum șerpuit, ce străbate o câmpie vastă, mașina rulează spre un amfiteatru natural, creat de Munții Făgăraș. Câmpia și munții sunt de un verde crud, iar cerul este albastru senin. Drumul până la mânăstire oferă călătorului o priveliște superbă a munților Făgăraș. Merită să ne oprim câteva momente și să admirăm acest tablou. Chiar dacă mai făcusem drumul acela de câteva zeci de ori, mi se pare deosebit de frumos.
Nu sunt nici mulți turiști, așa că este momentul perfect.
Parcăm mașina în parcarea din fața Mănăstirii și trecem prin porțile de lemn. În fața noastră se deschide o alee mărginită de trandafiri și flori multicolore. În mijloc Mânăstirea Sâmbăta de Sus. În spate, Munții Făgărașului ce parcă stau străjeri acestei locații.
Mănăstirea Sâmbăta de Sus azi – loc de liniște și binecuvântare
Îmi aduc aminte că atunci când eram copil, diriginta mea îmi spunea că, un profesor bun este cel care atunci când intră în clasă, își pune toate grijile într-o sacoșă și o lasă la ușă. Intră în clasă ca să fie cel mai bun profesor căci, asta i-a fost menirea. Traversând poarta de lemn, simt că sacoșa mea cu griji și sentimente, mă părăsește și rămâne undeva în urmă. O senzație plăcută de pace și de liniște îmi invadează sufletul.
E greu de descris în cuvinte, atât imaginea pe care o avem la intrarea în mănăstire, cât și sentimentele care ne încearcă. Pe mine, acest loc mă surprinde de fiecare dată când îi calc pragul. De la peisajul care pare de-a dreptul un colț de rai, până la sentimentele care îmi invadează sufletul. Nu lipsește nimic acestui tablou, de la arhitectura mănăstirii, unde fiecare clădire, fiecare chilie și chiar fiecare floare are rolul de a încânta trecătorul, până la ceea ce exprimă.
Cu aceste sentimente în suflet, ne plimbăm zeci de minute bune prin curtea mănăstirii. Vizităm chilie viețuitorilor mănăstirii, biserica nouă și biserica veche, biblioteca, lacul și parcul. E greu de asimilat acest loc. Atât de aproape de lumea noastră, contemporană, plină de viteză, de griji, de sentimente contradictorii, și totuși atât de pură, liniștită și fermecătoare. Aproape miraculos, pătrundem într-o altă lume. E ca și cum facem o descoperire unică. Vrem să o păstrăm doar pentru noi, în adâncul sufletului, ferecată cu multe multe ziduri, ca să nu se piardă în haosul urban.
Mănăstirea în care a slujit Părintele Arsenie Boca
Poate pentru că locul este atât de special, atrage ca un magnet oamenii cu adevărat unici. Între anii 1940 și 1944 Părintele Arsenie Boca a fost starețul mănăstirii. Pentru momentele în care simțea nevoia să se retragă în rugăciune, Părintele Arsenie a săpat în Munții Făgăraș o mica chilie. Locul este oferă celor care se încumetă să urce până acolo o priveliște memorabilă asupra mănăstirii și a Țării Făgărașului.
Și alți duhovnici au trăit aici, inclusiv Teofil Pârâian, un călugăr orb carismatic, care a devenit cunoscut în întreaga țară, pentru cuvintele sale de înțelepciune..
Despre Mănăstirea Sâmbăta de Sus și istoria sa
În secolul al XVII-lea – anul 1654, satul Sâmbăta de Sus a intrat în stăpânirea bunicului lui Constantin Brâncoveanu, Preda Brâncoveanu, care a construit o bisericuță din lemn pe valea râului. În amintirea bunicului său, pe locul acestei bisericuțe, domnitorul Constantin Brâncoveanu a zidit o mănăstire din piatră între anii (1696-1707). Noua biserică a purtat dublul hramul Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului. Constantin Brâncoveanu a fost primul ctitor după care s-a denumit și mânăstirea – Mânăstirea Brâncoveanu.
După aproximativ 70 de ani de la moartea domnitorului, Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost dărâmată și lăsată în paragină până în 1922, când intră în posesia Mitropoliei din Sibiu. A fost momentul în care s-a decis soarta acestui loc. Eforturile de restaurare ale Mitropoliților Nicolae Bălan sau Antonie Plămădeală, susținute de al doilea ctitor al mănăstirii – Regele Mihai I au dat roade. Biserica ce se afla în paragină a fost refăcută între 1926-1946. Azi, Mănăstirea Sâmbăta de Sus este una dintre cele mai frumoase și mai apreciată din România.
După o astfel de experiență autentică, plină de liniște sufletească și mângâiere vizuală, Țara Făgărașului, cu ale ei e o minunății este destinația perfectă pentru a te regăsi și a reintra în contact cu acele sentimente pe care nu prea le mai regăsim în lumea urbană! Vă provoc să descoperiți aceste experiențe. Haideți în Țara Făgărașului!
Despre alte locuri din Țara Făgărașului, găsiți informații și în articolele:
Țara Făgărașului – Mama Ruța și povestea suveicii ei călătoare
Vizită în Cetatea Făgărașului – 10 lucruri pe care să le vezi
Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.
Spor la călătorit!
