Assisi – Un pas în lumea medievală

O vizită neobișnuită în Italia – nu e o călătorie, nu e un itinerariu, nu e un To Do List cu Must See. Merg să văd o prietenă – deci, no travel plans. În prima dimineața, după ce ne-am băut cafeaua, mi-a spus Te duc într-un loc de suflet! Azi, mergem la Assisi!

Spre rușinea mea de călător organizat și informat, nu știam nimic despre acest loc. M-am lăsat surprinsă.

Am mers cam o oră cu mașina. La câțiva km înainte de Perugia, sus pe deal am văzut o construcție impunătoare. WOW Ce frumos! Oare ce o fi acolo?Acolo mergem noi. La Assisi.

Arăta spectaculos – un complex impunător ce parcă privea de sus toată depresiunea. De ori unde erai, privirea era atrasă, ca un magnet, de acea construcție.

De pe autostradă ieșim spre Santa Maria Degli Angeli. Traversăm micul orășel și ajungem pe o alee mărginită de stejari. De-o parte de de alta, câmpul este verde ne conduce parcă spre acel loc sfânt.

Avem noroc, este o zi nu foarte aglomerată. Nu prindem trafic și găsim ușor loc de parcare. Ca să ajungem în oraș, lăsăm în urmă plantația de măslini și urcăm pe o alee răcoroasă. Drumul este destul de abrupt. Orașul este construit pe deal.

În Assisi – orașul Sfântului Francisc 

De la primul pas, ai senzația că ai intrat într-o lume de mult uitată, într-o lume despre care citeam în cărți și ne imaginam cum este. Assisi este locul în care cultura medievală s-a păstrat „telle-quelle”. Odată întrați în micul orășel de pe munte, singurele lucruri care trădează prezentul nostru sunt turiștii moderni și forfota lor. Arhitectura, casele, străzile, atmosfera ne duc cu totul în acea epocă. Străzile sunt înguste. Casele de piatră cu balcoane mici și pline de flori mărginesc străzile. La parter, magazine cu produse tradiționale, restaurante.

Până sus, la catedrală mai avem de mers. Am timp să aflu povestea acestui loc.

Povestea Sfântului Francisc

Născut într-o familie foarte bogată din Assisi, Sfântul Francisc, cunoscut și sub numele de Sfântul care predica animalelor, are până la 24 de ani o viață tipică unui cavaler medieval (plină de aventuri, confruntări, războaie etc.). Acum începe convertirea sa. O serie de evenimente, culminează cu renunțarea la bunurile pământești și auto-dezmoștenirea sa. Alege să trăiască umil, sărac, fără comodități. Se îmbracă în il saio (zdreanță purtată de oamenii săraci – precursoarea tunicii franciscane). Dedicarea sa către o viață plină de blândețe, de smerenie, de privațiuni,  pune bazele Primului Ordin Franciscan (1208). La acest ordin aderă ce în ce mai mulți credincioși și în câțiva ani, ordinul ajunge să fie unul dintre cele mai însemnate din Italia. Sfântul Francisc iubea foarte mult natura și toate creațiile lui Dumnezeu. În timpul vieții a scris peste 30 de scrieri în care elogiază, natura, animale și valorile umane. Cea mai cunoscută este Cântarea făpturilor.

La capătul străzii principale se zărește un arc de poartă. Pe aici, este accesul în curtea mare a Bazilicii. Pe aici, anual trec milioane de turiști. Impresionantă cifră, dacă stăm să ne gândim că acest orășel are aprox. 3000 de locuitori. Trecem pe sub poartă și intrăm într-o curte interioară foarte mare.

În capăt este intrarea în Bazilica Inferioară. Complexul Assisi este format din 2 biserici construite una deasupra celeilalte: Biserica Inferioară (construită între 1228 – 1230) și Biserica Superioară (construită între între 1230 – 1253). Arhitectura întregii biserici este construită în forma literei T – unica literă comună celor două limbi biblice (ebraică și greacă). Sf. Francisc considera T-ul ca fiind semnul din Vechiul Testament prin care se evidențiau cei aleși de Dumnezeu. Același semn îl regăsim și în curtea Bisericii Superioare.

Din păcate, în interiorul bisericii este interzisă utilizarea aparatelor foto….  vom păstra în suflet și în minte acest loc special.

Biserica Inferioară

Stăm la rând să putem admira frescele pictate de Giotto – sunt cele originale. Măiestria realizării lor constă și în faptul că încă își păstrează culorile originale. Tema picturilor din Bazilica Inferioară reprezintă o ilustrare a vieții Sfântului Francisc (pe peretele sudic) și ale patimilor lui Iisus Hristos (pe peretele nordic).

În Capela relicvelor și Sala Capitulului sunt expuse cele mai importante obiecte ce l-au  însoțit pe Sfânt de-a lungul vieții: tunica și cămașa albă de în, capuciul, sandalele, potirul folosit la ceremoniile liturgice, originalul Regulii Franciscane, un fel de statut sau regulament de funcționare al mișcării franciscane și câteva pergamente cu scrieri autografe ale Sfântului Francisc.

Mormântului Sfântului Francisc de la Assisi

Apoi, în liniște coborâm spre mormântului Sfântului Francisc. ”Pace și bine!” este urarea bine-cunoscută a Sfântului, care a dăinuit peste secole și azi întâmpină fiecare vizitator ce ii trece pragul. Corpul Sfântului Francisc a fost îngropat aici, în secret, pe când biserica se afla în construcție. Pentru următorii 600 de ani acest loc a fost uitat. Mormântul a fost redescoperit în 1818 și acum este deschis publicului. Mormântul este construit în formă de cruce – în mijloc este sarcofagul Sfântului Francisc și de jur împrejur sunt mormintele câtorva dintre dintre cei mai devotați discipoli ai săi (frații Leon, Masseu, Rufin și Angelo). Aducem un omagiu și ne continuăm vizita.

Ajungem în curtea interioară a bisericii.  Mai întâi, intrăm în muzeul bisericii și, apoi, în magazinul de suveniruri. După ce terminăm cumpărăturile urcăm spre Biserica Superioară.

Biserica Superioară

Biserica Superioară este o adevărată capodoperă a artei franciscane. Totul se îmbină perfect: picturile, culorile vii, înălțimea Bisericii cu vitraliile multicolore prin care o lumină caldă pătrunde înăuntru. Total diferită de Biserica Inferioară, păstrează, totuși același subiect – viața Sfântului Francisc.

Ieșim din Biserica Superioară în curte.

Priveliștea deasupra văii Spoleto este impresionantă. Ne luăm câteva momente bune pentru a admira. Parcă nu îți mai vine să pleci de aici. Chiar este un loc de poveste.

Coborâm pe străduțe, intrăm în magazine și încercăm pe cât posibil să ne întipărim în suflet și în memorie aceste momente.

Și pentru ca este un loc special, aici am găsit și cel mai special suvenir pentru colecția mea de globuri. Primul meu glob pătrat.

Suvenirul meu preferat - unicul glob pătrat

Informații Practice Assisi

Când vizităm Assisi?

Assis se poare vizita în fiecare zi a anului. Fiind o destinație prezentă pe lista multor companii de turism din regine, este recomandat să evităm orele în care Assisi primește un aflux mare de turiști. În general, turiștii ajung fie devreme dimineața, fie după ora 15.00pm. Așa că ar fi bine să evităm aceste perioade pentru a ne bucura din plin de spiritul locului. În timpul festivalurilor și sărbătorilor religioase, Assisi este plin de turiști.

Cel mai frumos este primăvara când natura renaște, iar verdele naturii cu albastru cerului creează o imagine greu de uitat din mintea privitorului.

Eu am fost în mai și a fost perfect – puțini turiști, mult verde, mult albastru, cu o pată de culoare roșie – un câmp de maci înfloriți.

Cum ajungem la Assisi?

Avem două variante:

  1. Cu mașina: – vezi Unde parcăm?
  2. Cu trenul: Trebuie să luăm trenul până la gata Santa Maria Degli Angeli. De aici luăm un taxi (aprox 10 min – 20 Euro) sau transport în comun (aprox 2 Euro, din30 în 30 de min.).  Biletele de bus se cumpără de la chioșcul de ziare din fața gării.

Unde parcăm?

Assisi este totalmente, Zona ZTL (Zona a Traffico Limitatto). Dacă venim cu mașina, trebuie să o lăsăm într-una dintre parcările special amenajate: Porta San Pietro, lângă Porta Nuova sau sub  Piazza Matteotti. Vara pot fi extrem de aglomerate. Se formează lungi coloane de mașini. Se poate sta în trafic și o oră. Accesul în oraș se face fie pe jos, pe scări, fie cu liftul dacă am parcat la Porta Nuova. Există și zone unde se poate parca fără plată. Suntem norocoși dacă găsim un astfel de loc. Asigurați-vă că ați parcat regulamentar, că ați citit cu atenție semnele și panourile existente. În caz contrar, ne poate costa. Amenda minimă pentru parcare neregulamentară este de 35 euro.

Orar acces:

Biserica Inferioară: 6:45am-6:00pm

Biserica Superioară: 8:30am – 7:45pm

Assisi Festivaluri

  • Calendimaggio – Festivalul din luna Mai care celebreaza sosirea promăverii. Festivalul durează 3 zile (joi, vinei și sâmbătă – după 1 Mai), localnicii se îmbracă în costume medievale rememorează tradiții vechi.
  • International Antiques Fair – cel mai mare târg de antichități din Italia – are loc aici în luna aprilie.
  • Palio of Saint Refines – Palio di San Rufino – are loc în ultimul weekend din luna August. Localnicii se impart în 3 caste și concurează pentru a-și dovedia măiestria într-o întrecere de tir cu arcul.

Tips&Tricks: 

  1. Luați un Audio-Ghid pentru a face o incursiune în istoria Bazilicii – îl găsiți la standul din stânga intrării (€6/ tour de 1 oră; program: 9:30am-5:30pm).
  2. Noi am încercat să mâncăm de câteva ori, însă mâncarea nu ne-a impresionat, din contra. De aceea, vă recomand să mâncați fie în Santa Maria Degli Angelli sau în Perugia.
  3. Bazilica este păzită de armată – nu vă speriați, se află aici, doar pentru a ne proteja, pe noi turiștii.
  4. Este recomadată o ținută decentă pentru vizitatori. Chiar daca vara este extrem de cald aici, ținuta decentă este obligatorie.
  5. Website: http://www.sanfrancescoassisi.org

Dacă aveți timp, nu plecați repede din acest loc. Bucurați-vă de priveliște, de istorie, de sentiment. Întregul complex parcă ne spune o poveste. Magia este creată de povestea spusa printre îngustele alei medievale, privind la imaginea vieții de la țară, zărită de aici de sus. Dacă închizi ochii, auzi și vezi cu ochii minții acele momente… pașii călugărilor franciscani pe caldarâm, osanalale auzite din biserică, sentimentele de liniște, pace, siguranță.

Assisi este o experiență pentru ochi și pentru suflet. Am revenit aici cu sufletul deschis de câteva ori. Mereu a fost o experiență nouă, plină de farmec medieval.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Share on facebook
Distribuiti pe Facebook
Share on twitter
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii

Europa

Barcelona

30,00 lei

Asia

Iordania

50,00 lei

Europa

Gibraltar

15,00 lei

Europa

Malaga

30,00 lei