Yogyakarta – poarta către o altă lume: templele Borobudur și Prambanan și cafeaua Kopi Luwak

1. Cum am aflat de Yogyakarta ?

Indonezia, pare atât de departe….. și Bali, Insula zeilor – un vis devenit realitate.

Plecăm pentru 2 săptămâni în acest paradis. Două săptămâni – puțin. Timpul trebuie planificat. Musai să știm ce facem și unde mergem. Am început conștiincios să îmi fac temele: multe ore petrecute pe net citind despre Bali – căci pentru mine Indonezia = Bali. Nimic mai Fals! Așa am descoperit, că Indonezia este mult mai mult. Prin review-uri am dat peste un orășel recomandat de foarte mulți travelers – Yogyakarta.

2. Yogyakarta

Nu foarte cunoscută în rândul agențiilor noastre de turism, însă celebră în rândul backpaker-ilor din toată lumea pentru prețurile mici care se găsesc aici, Yogyakarta este un loc ce nu trebuie ratat de niciun călător. Oare ce o fi aici așa de special?

Cel mai mare centru universitar din Indonezia. Cel mai important centrul al artelor. Cel mai reprezentativ loc al culturii indoneziene. Sună bine până aici. Să mai citesc. Aflu despre templele Borobudur și Prambanan și cafeaua Kopi Luak.

Prima oprire în Indonezia – Yogyakarta. (Și nu am regretat. A fost o aventură pe cinste.)

3.Sosirea:

Ajunși pe aeroport, trebuie să fim preluați de ghidul nostru pe care îl antamasem de la B&B-ul unde aveam cazarea. Ieșim, ca europenii normali din zona de control, și ne așteptăm ca cineva să ne preia sau măcar să zărim o placardă pe care să scrie numele hotelului sau al nostru. Însă, surpriza a fost maximă, când îmi aud numele strigat prin reportofon. Deja mă gândesc ce am fraudulos în bagaj sau ce legi am încălcat. Recunosc, un pic de panică. Merg să văd, ce am făcut și surpriză: „ V-am strigat doar pentru ca să vă preia ghidul vostru”. Frumoasă aventură în aeroportul din Yogyakarta!

4.Cazarea:

Preluați de ghid, traversăm orașul și ajungem la Villa Alamanda. Un B&B al unui olandez pe nume Frans, care lucrase 20 de ani căpitan pe un vas de croazieră și acum era la pensie. Despre Frans am scris mai multe aici. Am ales acest B&B pentru are ceva special. Oferă altfel de experiențe:

  • Prin intermediul studenților de la universitate, Frans arată turiștilor săi o parte mai puțin comercială și mai autentică a Yogyakartei.
  • B&B – ul său este, de fapt, o serie de căsuțe construite în mijlocul unei orezării. Căsuțele sunt spațioase și tipice indoneziene – cu baia în afara casei, ca o anexă. Cel mai mult mi-a plăcut să beau cafeaua, dimineața, pe prispa casei. Este genială. Și cafeaua. Și priveliștea. Și cântecele.
  • Mâncarea – Frans gătește turiștilor săi mâncare indoneziană (a învățat de la partenerul său de business – fost Chef pe vase de croazieră). Cât am stat la Frans am mâncat doar la el și mâncarea a fost tare bună. Și am și dovada:

Seara, la masă primesc o surpriză. Este ziua mea și nu trece neobservată. Frans are grijă și de asta. Sub pretextul că vor pregăti o cină tradițională și că  vom avea parte de un curs gratuit de cooking, ne invită la masă, la restaurantul partenerului său – La Rosella. Ajunși la restaurant, am intrat în bucătărie și am participat la pregătirea cinei. Nume de ingrediente ciudate și ne mai văzute se amestecau în boluri mici. Ne arătau pașii și ne explicau aromele. Steamed rice-ul era deja gata. Rolul nostru s-a încheiat. Acum, trebuie făcute micile retușuri, și mâncarea va fi servită. Lăsăm rolurile de ucenici și devenim invitați. Mâncarea – parțial – pregătită de noi este wow. Cina este agreabilă. Poveștile se înfiripă.

La final, a venit și surpriza: din bucătărie, Frans împreună cu staff-ul de la restaurant au adus farfuriile cu tort. Toți îmi cântau Happy Birthday!

Mulțumesc, Frans!

5.Experiența în Yogyakarta:

Itinerariul este foarte condensat, fiecare clipă este prețioasă, să începem:

Templul Borobudur

Acum 1000 de ani în urmă aici se afla vechiul Imperiu Mataraam  – una dintre cele mai avansate civilizații din acea perioadă. Cu 300 de ani înainte de construirea Ankor Wat-ului, ei au construit cel mai mare templu budist – Borobudur. Este construit din rocă vulcanică. Are 504 stupa – statuile tipice ale lui Buddha. De jur-împrejur pe cele 3 niveluri sunt afișate peste 2600 de placi sculptate care prezintă călătoria lui Buddha spre atingerea stării de Nirvana și scene din viața de zi cu zi ale Imperiului Mataraam.

Cel mai frumos moment să vizitezi Borobudur este dimineață – la răsărit. Musai să fim acolo. Trezirea este la ora 3.00 ca să ajungem sus pe templu la 5.00am, la răsărit.

După ce vedem răsăritul coborâm să luăm micul dejun în cafeneaua complexului. Avem nevoie de forțe proaspete pentru a vizita din nou templul. De data aceasta, pe lumină și cu ghid.

Yogyakarta
Yogyakarta, Studenti, Borobudur

În timp ce vizitam templul, suntem abordați de o profesoară de limba engleză. Ne spune că elevii ei susțin acum examenul lor la materia Engleză. What? Cum adică? Nu prea înțeleg despre ce este vorba…… Și profesoara ne explică: examenul constă în susținerea unei discuții cu turiștii, în engleză, iar evaluarea este data de interlocutor. Nivelul cunoștințelor de limba engleză este evaluat direct de turiști. Sunt tare încântată de idee și sunt de acord să particip și eu. Bineînțeles, că pentru originalitatea ideii și pentru efortul copiilor, calificativul acordat este EXCELENT. Frumoasă experiență, poate nu ar fi rău să învățăm și noi din ea.

Prambanan Temple

Dacă Borobudur este cel mai mare templu budist construit de această civilizație, complexul Prambanan este cel mai mare complex dedicat religiei hinduse. Construit în sec. IX-lea, complexul are mai multe temple dedicate zeităților hinduse (ex Brahma, Angsa, Shiva, Nandi, Garuda, Vishnu etc). Templul lui Shiva, măsoară peste 47 m înălțime, și este cel mai înalt și cel mai important din complex. De jur-împrejur sunt mai multe altare unde populația din acele vremuri venea să se închine zeităților.

Malioboro

Locul preferat al turiștilor în Jogja. Este centrul orașului, plin de magazine, meșteșugării, Aici, găsim reprezentate toate meșteșugurile tradiționale. Noi am vizitat un Batikplan – un atelier unde se pictează pe baticuri.

De acolo ne-am dus la un Boutique Hotel să ne tragem sufletul și să savuram o cafea tradițională. Aici, în  cafeneaua acelui cochet Boutique Hotel am băut pentru prima dată cafeaua tradițională javaneză.  Cafea cu anason, cuișoare, nucușoare, floare de “Bunga Rosella“ și un pic de zahăr. Atât de mult mi-a plăcut, încât, atunci când am ajuns în piața din Jogyjakarta prima oprire a fost la “Taraba de Mirodenii“. Am făcut un stoc de mirodenii care mi-a asigurat cafeaua pentru vreo 5 ani. Gustul cafelei cu mirodenii, mă duce mereu acolo, în acel Boutique Hotel.

Piața din Jogyjakarta

Vrei să cunoști un loc, o civilizație, un popor, du-te în piață. Iar piața din Yogyakarta este un adevărat spectacol. „Mister! Mister! Try! Try! Good! Good! Come here!” Mâncare. Fructe. Dulciuri. Orez. Mirodenii. Cărucioare. Oameni. Haos. Explozie de culori. Agitație. Magazine. Haine. Jucării.

Este locul ideal de shopping.

Aici, am mâncat de la tarabele indicate de ghidul nostru și am probat costume tradiționale.

Clar cea mai agitată și mai complexă experiență. Piețele asiatice sunt mereu ca un furnicar și piața din Yogyakarta nu se lasă mai prejos.

Kopi Luwak

Vizita în Yogyakarta încă nu este completă. Mai avem o oprire. La o plantație de Kopi Luwak. Aici, se recoltează cea mai scumpă cafea din lume – Kopi Luwak. Și asta datorită procedeului de recoltare. Cafeaua creste în arborele de cafea și luwak-ii mănâncă fructul de cafea. Aceste animale au capacitatea de a alege cele mai bune fructe și de a le evita pe cele necalitative. Apoi, elimină sâmburele de cafea. Angajații plantației caută acești … sâmburi eliminați de luwak, îi spală, îi usucă. Ulterior, boabele de cafea sunt scoase din sâmburi și sunt prăjite. Cu o părere de necunoscătoare – cafeaua este una foarte bună, este aromată, puțin acidă.

Și pentru că v-am spus că la Frans ai parte de experiențe faine, finalul zilei îl petrecem într-o orezărie și intrăm în casa unei localnice –  să luăm contact cu adevărata Indonezie. Oamenii sunt simpli, modești și calzi.

Îmi place mult Yogyakarta. Mult mai mult decât Bali. Și asta pentru că este mai autentică. E mai firească. Mai ne-comercială. Nu este așa de supra-p0pulată de turiști.

Când ajungeți prin acele locuri, nu ezitați să vă opriți câteva zile în Yogyakarta. Merită din plin!

Despre alte locuri extraordinare din Indonezia, găsiți informații în articolele:

Jakarta la pas – într-o zi de la sărăcie lucie la opulență

De ce Gili Trawangan și nu Bali?

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii