Povestea Calendarului – Cel mai frumos loc din România – (Destinații inedite în România – ep.15)

Cum ar fi să fi copil, din nou, pentru o zi? Să te bucuri naiv și inocent de un loc în care poveștile să îți răsune în ureche? Hai cu mine să descoperim împreună Povestea Calendarului.

Să îți povestesc despre ce este vorba….

Conceptul parcului Povestea Calendarului

Sibienii Anca și David Damian, doi oameni creativi și pasionați, au creat un concept inedit – un tărâm de poveste al lunilor calendarului.

Pe un tărâm idilic, de la poalele munților Făgăraș, au creat un mic orășel în care cele 12 luni ale anului sunt transpuse în căsuțe hazlii și colorate.  Căsuțele colorate sunt înșiruite de-a lungul unei alei sinuoase și își spun, fiecare, povestea sau legenda ei.

Sursa de inspirație a fost folclorul românesc. O legendă foarte frumoasă spune ca cele 12 luni ale anului sunt, de fapt, „cei 12 fii ai Anului”. Fiecare lună se numea diferit de calendarul roman. Numele era dat de un eveniment esențial care se petrecea în luna respectivă: o anumită activitate, o sărbătoare sau o tradiție. Preluând această legendă, și pe alocuri, combinând-o cu obiceiuri sau sărbători globale, s-a născut Povestea Calendarului.

Unde este situat parcul Povestea Calendarului?

Este în județul Sibiu, la Porumbacu de Sus, chiar la intrarea în complexul Valea Zânelor.

Ce să facem câteva ore în parcul Povestea Calendarului?

Dacă ar fi fost câteva zile, și nu doar câteva ore, chiar că nu m-aș fi supărat. Deloc.

Să fim copii – parcul este destinat și adulților și celor mici.

Să ne relaxăm – ce poate să fie mai frumos decât să devii copil din noi și să intri într-o lume a poveștilor. În difuzoare, o voce blândă de bunic, ne citește o poveste.

Să facem poze – Peste tot sunt locuri de poze și de relaxare. Băncuțe, șezlonguri , biciclete, decoruri cu flori le putem folosi pentru a crea cele mai instagramabile poze.

Să aflăm povestea fiecărei luni – fiecare lună din calendar are o poveste…. Ție, oare care ți se potrivește?

Luna mea? Cea mai faină!!!!!  Cea a dragostei – Făurarul.

Momentan nu sunt deschise publicului toate căsuțele. În centru complexului găsim un restaurant cu terasă. Așa că dacă vi se face foame sau dacă vă doriți să mai stați puțin, aici e locul perfect pentru relaxare.

Tips & Tricks

  1. Prețul biletului de intrare este de 20 ron pentru adulți și de 10 ron pentru copii;
  2. Programul: luni-joi 09-19; vineri-duminică 09-22.
  3. Locație: Este situat chiar la intrarea la Valea Zânelor (în partea stângă)
  4. Parcare: Puteți parca în numeroasele parcări amenajate în zona în ultima vreme.
  5. Taxa de parcare este între 5 și 10 ron/ mașina.
  6. Pregătiți-vă să reveniți în lumea copilăriei.
  7. Fiecare căsuță tematică are amenajate diferite locuri pentru poze, așa că veniți cu memoria la telefon golită, căci veți avea ce poza.

 

Indubitabil, Povestea Calendarului este pentru copii de orice vârstă! Așa că dacă dați o fugă până aici. O să vă placă tare mult! Garantat!

Despre alte destinații inedite în România, găsiți informații și în articolele:

Muzeul Pălăriilor de Paie – (Destinații inedite în România – ep.14)

Casa Fluturilor de la Praid – (Destinații inedite în România – ep.13)

Dacă ți-a plăcut acest articol, hai să-l împărtășim cu prietenii care iubesc călătoriile. Nu uita să le dai un share și prietenilor tăi. Te invit să îți creezi tu propria experiență, plecând de la informațiile din articolele și itinerariile mele.

Spor la călătorit!

Distribuiti pe Facebook
Distribuiti pe Twitter

Itinerarii